16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLocuri de vis în sudul Spaniei

Locuri de vis în sudul Spaniei

Spania se află pe podiumul mondial al ţărilor cu cel mai mare număr de turişti. Dacă vrei să vizitezi ţara coridelor şi a festivalurilor inedite, paleta de opţiuni este imensă, însă Andaluzia pare să deţină tot ceea ce Spania înseamnă pentru vizitatori.

Spania se află pe locul doi în Europa, după Franţa, în ceea ce priveşte numărul turiştilor care au ales să-şi cheltuiască economiile vizitând oraşele, bucurându-se de soarele de pe coastele spaniole şi mâncând paella. Nordul Spaniei înseamnă bogăţie şi un stil de viaţă foarte diferit faţă de cel din sud. Însă nu Bilbao, Leon sau Zaragoza sunt reprezentative pentru tot ceea ce Spania înseamnă pentru vizitatori, ci Andaluzia. Relieful auster al provinciei sudice spaniole, bucătăria spaniolă şi flamenco pe străzile oraşelor par să fie un adevărat magnet pentru turiştii din toată lumea.

La Taha de Pitres, Alpujarras

Micile localităţi rurale din parcul naţional Sierra Nevada se află la aproximativ 100 de kilometri de Malaga şi oferă o nouă privelişte asupra Andaluziei. Satele sunt legate între ele prin câteva drumuri antice, cunoscute sub denumirea de “caminos”, care oferă turiştilor dornici de plimbare o privelişte demnă de poeziile marilor artişti spanioli. Vizitează La Taha de Pitres la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii noiembrie. Nu va trebui să iei cu tine hainele de iarnă, zborurile din România către Spania sunt mult mai ieftine, cheltuielile sunt mult mai mici şi te poţi bucura de priveliştea oferită de migdalii sălbatici, nucii, castanii şi smochinii, precum şi de Sărbătoarea Castanilor (Fiesta de las Castanas) din Mecina Bombaron, relatează The Guardian.

Vejer de la Frontera

Efectele ocupaţiei maure care a durat sute de ani îşi fac simţită prezenţa şi astăzi. Vejer de la Frontera este un mic orăşel maur, aflat pe coastele unui deal, la doar nouă kilometri distanţă de plajele Costa de la Luz. Festivalul din august, care durează două săptămâni, este plin de culoare. Muzica te încântă la fiecare colţ de stradă. Turiştii nu te vor înghesui în autobuze, clima este plăcută, iar localnicii sunt foarte prietenoşi şi gata să te îndrume la fiecare pas. Spaniolii stăpânesc cu desăvârşire arta de a te face să te simţi ca acasă acolo unde te afli la mii de kilometri distanţă de România.

Alhama de Granada

Alhama de Granada este unul dintre cele mai frumoase locuri din Spania, aflat în Poniente Granadino din sudul Andaluziei. Vorbim despre un loc incredibil de luminos, despre mâncare delicioasă şi gazde primitoare. Alhama de Granada se află aproape de aeroportul din Malaga. Aici se află biserici şi pieţe cochete, un fort maur spectaculos, un cartier arab şi zeci de baruri şi cafenele. Oraşul este faimos în Spania pentru băile termale.

Calle Granada, Malaga

Sute de mii de turişti vizitează anual Malaga, însă mulţi dintre ei nu ştiu că în oraş se găsesc două muzee fabuloase, o catedrală impozantă, o fortăreaţă arabă şi un palat. Malaga beneficiază de o mare limpede şi de plaje dintre cele mai bune pe care se află o mulţime de baruri unde poţi servi sardine proaspete. Cea mai vizitată stradă este Calle Granada, unde numărul barurilor în care se serveşte tapas te poate face să-ţi pierzi minţile. Dacă vrei să slăbeşti în concediu, evită Malaga, dar şi întreaga Spanie.

Parcul natural Cabo de Gata, Nijar

Cabo de Gata se află în estul oraşului Almeria şi reprezintă o vastă zonă spectaculoasă, cu dealuri, plaje şi sate pescăreşti de un pitoresc indiscutabil. Sălbăticia şi senzaţia de linişte sunt la ea acasă. Pentru viaţa de noapte, alege San Jose.

În Los Escullos există un camping, în cazul în care doreşti să-ţi petreci aici un concediu ieftin şi fermecător.

În timpul zilei poţi să faci plajă pe stâncile fierbinţi sau poţi să vizitezi vulcanul stins din apropiere. Şi cum parcurile naturale sunt la ele acasă în sudul Spaniei, vizitează Lobo Park din regiunea Malaga sau rezervaţia naturală El Torcal, aflată la o altitudine de 1.300 de metri, care oferă privelişti uimitoare asupra munţilor din Malaga. Fauna îţi va oferi senzaţia că trăieşti o adevărată aventură în sălbăticie.

Costa de la Luz

De la Cadiz la Tarifa vei găsi plaje curate, cu nisip fin şi mare limpede, mărginite de păduri de pin. Întregul litoral de pe Costa de la Luz este presărat cu sate pescăreşti, unde se află baruri pitoreşti în care poţi savura cele mai proaspete mâncăruri pe bază de peşte şi fructe de mare.

În Spania, paella este omniprezentă, însă locuitorii fiecărei regiuni par s-o gătească într-un mod specific. Pe Costa de la Luz trebuie să vizitezi Tarifa, poarta Africii şi capitala windsurfingului. Bolonia este un oraş roman foarte bine conservat, iar Canos de la Meca este un pol de atracţie pentru hipioţi începând din anii ’60. Nu trebuie să ratezi nici Cadiz, capitala provinciei, care vibrează în ritmul Spaniei coloniale. Aici te-ai putea simţi ca în Havana, relatează The Guardian.

Destinaţii clasice

Dacă alegi să vizitezi Andaluzia, nu evita destinaţiile clasice. Granada este unul dintre cele mai pitoreşti oraşe din Spania. Alhambra reprezintă un complex de palate şi de grădini superbe.

Aici te poţi pierde în mijlocul vegetaţiei luxuriante sau prin încăperile palatelor conducătorilor mauri care au fost la un pas de a îngenunchia întreaga Spanie. Pentru o privelişte uimitoare asupra grădinilor şi palatelor Alhambrei poţi vizita Mirador de San Nicolas: un loc sută la sută spaniol, unde poţi asculta melodii cântate de câţiva chitarişti locali care şi-au luat numele de “Los Gitanos” şi unde, dacă ai noroc, poţi vibra în ritmurile unui dans tradiţional ad-hoc.

Tinerele din Spania ştiu să se distreze! Dacă vrei să cheltuieşti mai puţin, cazează-te într-unul dintre campingurile din Granada.

Sevilla este un alt oraş care atrage anual sute de mii de turişti, iar Cordoba te va uimi cu arhitectura maură şi cu farmecul inconfundabil al unei vechi capitale de califat.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă