11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăTechUDMR nu susține nici moțiunea, nici guvernul

UDMR nu susține nici moțiunea, nici guvernul

Kelemen Hunor, lidwerul UDMR, a declarat că parlamentarii Uniunii vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii, dar se vor abține la vot și vor introduce cele două bile albe în urna neagră. El susţine că iniţiatorii demersului nu propun şi alternative la guvernarea PSD: nici nume de premier, nici direcţia în care vor să ducă ţara, nici politici publice în sectoarele cele mai importante şi nici elementele din programul de guvernare.

”Am constatat că nu există, la concluzii (în moţiunea de cenzură – n. red.), altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocraţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare”, a declarat Kelemen Hunor. 

Preşedintele UDMR a spus că în aceste condiţii este greu să susţii o moţiune de cenzură, ”aproape imposibil”.

”Sunt multe lucruri care pot fi criticare, le vom spune, nu putem şti când va fi dezbaterea, vom fi prezenţi la dezbatere, asta este important, fiindcă moţiunea de cenzură este un instrument extrem de important, indiferent unde stai pe partea celor critică Guvernul sau pe partea coaliţiei, dar nu putem susţine moţiunea de cenzură, cum nu putem susţine nici în totalitate Guvernul, probabil că ne vom abţine la vot, asta înseamnă că ambele bile vor fi introduse în urna neagră. Dacă pe parcurs se schimbă ceva, până la dezbaterea moţiunii de cenzură, nu ştim când se va întâmpla, vă vom anunţa”, a mai spus Kelemen Hunor.
 
Moţiunea de cenzură depusă de PNL, USR şi PMP la finalul săptămânii trecute, intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, a fost citită luni în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca într-o şedinţă ulterioară a conducerii Parlamentului să fie stabilită şi ziua dezbaterii şi votului.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă