23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăTechPonta recunoaște că a fost SCOS din politică. Ce avertisment i-a transmis...

Ponta recunoaște că a fost SCOS din politică. Ce avertisment i-a transmis lui Blaga

Victor Ponta i-a răspuns, marţi, liderului PNL Vasile Blaga, care declarase că în noiembrie anul trecut l-a scos din politica înaltă, arătând că are şi el “un labrador acasă care mereu se crede tigru” şi că cei care l-au scos pe el din politică îl vor scoate şi pe acesta, anunță Mediafax.

Premierul a continuat spunând: “Au fost momente şi vesle şi triste la momente vesele, ca întotdeauna, colegul meu distins, domnul Haşotti, care a zis că cineva care repetă ceva tot timpul probabil că are ceva la cap, vedeţi că aveţi o doamnă care în fiecare zi îmi cere demisia şi dimineaţa şi seara. Momentul trist a fost reprezentat de domnul Blaga, din păcate, care a zis că dânsul m-a scos din politică. Cu tot respectul, am şi eu un labrador acasă care mereu se crede tigru. Cei care m-au scos pe mine din politică, din păcate cred că vă vor scoate şi pe dumneavoastră şi nu e corect nici pentru mine, nici pentru dumneavoastră“, a spus premierul.

Premierul Ponta a declarat, marţi, în timpul dezbaterilor la moţiunea de cenzură a PNL, că ştie că actuala guvernare nu este “perfectă” şi mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit, dar că “nu există alternativă” din partea opoziţiei. Cred că azi, încă o dată, s-a dovedit că guvernarea actuală are nevoie, în continuare, de multe lucruri de îmbunătăţit, sunt departe de a spune că este o guvernare perfectă, dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le facem mai bine, nu există alternativă, azi, la actuala guvernare, există însă posibilitatea ca împreună cu coaliţia şi cu opoziţia să guvernăm mai bine în perioada următoare pentru cei care în 2012 ne-au trimis, ne-au votat aici ca să punem în aplicare programul USL şi să nu ne aliem niciodată cu PDL“, a încheiat Ponta.

Seria de replici a început după ce Ponta a ironizat mitingul organizat de PNL în Parcul Izvor, spunând că în faţa Parlamentului sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari, afirmând că nici Vasile Blaga, cunoscut ca un bun organizator, “nu mai e ce-a fost“. “Este nevoie de lămuriri şi pentru oamenii aduşi cu autobuze în faţă, în ploaie. Probabil că ei credeau că vin să protesteze împotriva celor care le-au tăiat pensiile şi salariile. Ca să fiu sincer, nici domnul Blaga nu mai e ce-a fost odată. Sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari, dar asta e. Timpul ne marchează pe toţi“, a susţinut Ponta.

În scurt timp a venit și răspunsul lui Blaga care a spus că “doar justiţia va hotărî asta şi nu-l judec eu în locul justiţiei, deşi l-aţi văzut cu ce aroganţă a dat verdicte în cazul unor colegi privind situaţia în care se află (…) Să vă uitaţi mai atent câţi oameni sunt în stradă. Şi, domnule Ponta, ce am fost am demostrat cu vârf îndesat în noiembrie anul trecut, când v-am scos din politica înaltă. Ce o să fiu eu şi PNL o să vedeţi anul viitor, când o să câştigăm toate alegerile“, a adăugat Blaga.

 

Cele mai citite

Patru persoane arestate la domiciliul premierului britanic Sunak

Patru bărbați au fost arestați sub suspiciunea de violare agravată a domiciliului la reședința prim-ministrului Rishi Sunak din nordul Angliei, marți, au declarat polițiștii...

Retailerul de fast fashion Shein a depus o cerere de listare la bursa de la Londra la începutul lunii iunie

Shein a depus în mod confidențial documente la autoritatea de reglementare a piețelor din Marea Britanie la începutul lunii iunie pentru o potențială listare...
Ultima oră
Pe aceeași temă