13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechDoi deputați liberali pleacă din PNL și se alătură lui Tăriceanu

Doi deputați liberali pleacă din PNL și se alătură lui Tăriceanu

Alţi doi deputaţi liberali, Octavian Bot şi Virgil Guran, au anunţat că părăsesc PNL ca să i se alăture lui Călin Popescu Tăriceanu, relatează Mediafax.

Octavian Bot, deputat aflat la al patrulea mandat, a declarat că nu şi-a depus demisia din PNL, dar că apartenenţa sa la acest partid încetează odată cu adeziunea la Partidul Liberal Reformator.

Octavian Bot şi-a explicat decizia de a renunţa la calitatea sa membru al PNL susţinând că în prezent PNL este "în derivă", iar Traian Băsescu va fi "comandatul" care îl va "redresa".

"În momentul actual Partidul Naţional Liberal este în derivă şi, după cum ştim, un vas aflat în derivă are nevoie de un comandant care să-l redreseze şi se pare că acest comandant este tocmai Traian Băsescu. În urmă cu câteva luni, vreme de vreo trei ani, PNL lupta în USL alături de PSD împotriva regimului Băsescu şi iată că de ceva timp PNL vrea să se unească cu regimul Băsescu, pentru că regimul Băsescu înseamnă PDL, nicidecum Partidul Mişcarea Populară. Or, această ambiguitate, această schimbare de mesaj politic mie mi se pare foarte gravă", a spus Octavian Bot.

Deputatul acuză că PNL ar fi condus de un grup de oameni ajunşi în fruntea partidului "prin aranjamente". "Partidul (Naţional Liberal – n.r.) în momentul de faţă este condus de un grup de oameni ajunşi acolo prin aranjamente şi vă dau un singur exemplu: nu se poate că numărul doi în partid este un domn Petrache care a fost şeful campaniei electorale la alegerile europarlamentare, când s-a socotit că alegerile europarlamentare au reprezentat un eşec pentru PNL, iar acum este răsplătit şi e numărul doi în partid", a opinat el. De asemenea, el îl critică pe Klaus Iohannis, susţinând că acesta ar fi un "personaj politic inventat din bunătatea domnului Antonescu".

Acesta a precizat că se va alătura Partidului Liberal Reformator care va fi înfiinţat la iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu.

Şi deputatul de Prahova Virgil Guran a anunţat că se va înscrie în noua formaţiune politică, precizând că nu mai este membru PNL.

Virgil Guran, ales într-un colegiu uninominal din judeţul Prahova, acuză pe de o parte decizia PNL de a fuziona cu PDL, dar şi atitudinea preşedintelui PNL Prahova, Mircea Roşca.

Mai mulţi parlamentari ai PNL au anunţat anterior că vor părăsi partidul, în urma deciziilor luate la Congres şi că se vor alătura formaţiunii pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu. Printre aceştia se numără foştii miniştri Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea, dar şi deputaţii Graţiela Gavrilescu, Nicolae Alexandri, Sorin Teju, Ion Cupă, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Viorel Palaşcă.

Filiala PNL din care au plecat cei mai mulţi parlamentari este cea de la Prahova, unde doar doi dintre cei şapte parlamentari aleşi în 2012 au rămas în partid.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă