12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechTraian Băsescu, de la președinte, la liderul informal al opoziției

Traian Băsescu, de la președinte, la liderul informal al opoziției

Deși a declarat că a acceptat să candideze în funcția de șef al partidului fără să mai aibă ceva de experimentat în politică, Băsescu a atacat constant și frontal toate țintele: PSD, PNL, Guvernul și Președinția. De câte ori a avut ocazia, a speculat ezitările PNL și tăcerile lui Iohannis.

Traian Băsescu a devenit preşedinte al  Partidului Mişcarea Populară (PMP), după ce congresul formațiunii a votat în unanimitate moţiunea „România mea“, cu care a candidat sâmbătă pentru acest post.  Cei peste 5.000 de delegați prezenți la Sala Palatului au votat renunțarea la vechea denumire de PMP și înființarea formațiunii politice Mișcarea Populară, validând Statutul acesteia.

Fostul șef de stat al României a declarat că a avut „multe ezitări“ înainte de a lua decizia de a conduce moţiunea pentru preşedinţia PMP, dar că s-a hotărât să o facă, deşi nu mai are „nimic de experimentat“ în politică.  Ulterior, a izbucnit în lacrimi, în timpul discursului pe care l-a ţinut în fața membrilor partidului, când a menţionat semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

Traian Băsescu a numit moţiunea „România mea“ şi a anunţat că prioritatea zero în momentul de faţă este crearea de locuri de muncă.  „Am avut multe ezitări pentru a conduce o formaţiune politică. În cele din urmă, am luat decizia să o fac, deşi, trebuie să recunosc, nu mai am nimic de experimentat în politică. Am fost subesretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general al Capitalei, preşedinte al României. Categoric, nu sunt un om care să se lase îngropat de modestie şi trebuie să vă spun că niciodată n-am să accept idea pe care unii vor să o sădească în populaţie, că în cei zece ani de mandat a preşedinţiei mele nu s-a întâmplat nimic“, a precizat fostul președinte al țării.

Acesta a susținut că poporul român, care atunci când este bine condus, este în stare să facă multe minuni, este un popor extrem de inteligent şi determinat. „Eu ca om care a văzut de la altitudinea de la care poţi să vezi în mod egal şi poporul tău şi instituţiile statului… Instituţiile sunt departe de a fi la înălţimea poporului român. Acest lucru este un deficit al celor zece ani ai mandatului meu. Instituţiile sunt încă mult sub aspiraţiile, determinarea şi capacitatea poporului român de a fi un popor european“, a menționat Traian Băsescu.

 România se află „într-o zonă încinsă din punctul de vedere al securităţii“, dar actualii lideri „nu au o atitudine responsabilă într-o astfel de situaţie“, a declarat sâmbătă, la congresul PMP, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, care a candidat la prim-vicepreşedinţia Mişcării Populare.

Potrivit lui Eugen Tomac, fostul președinte al partidului, formațiunea în noua variantă va fi „un partid deschis, care va purta dialoguri cu mediul de afaceri, cu clasa mijlocie, cu toate cultele din România şi cu societatea civilă“.

Pe de altă parte, copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Buzău, răspunzând unei întrebări, că „deși în politică nu trebuie să spui niciodată «niciodat㻓, când vine vorba despre o colaborare cu Mișcarea Populară și Traian Băsescu răspunsul său este „categoric «nu»“. „În precampanie și campanie au încercat și au reușit la un moment dat să scoată din joc candidatul PNL – puterea Ponta, opoziția Traian Băsescu. Toți cei care se ocupau de campanie atunci și-au dat seama că se întâmplă ceva. Am venit cu o campanie în forță și am rezolvat această problemă. Domnul Băsescu, dacă își face mari gânduri cu oameni care vor merge cu el la PMP din vechiul partid, se înșală“, a insistat Vasile Blaga.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă