18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăTechCe se ascunde în spatele conflictului Dragnea-Chirica. De ce rămâne primarul din...

Ce se ascunde în spatele conflictului Dragnea-Chirica. De ce rămâne primarul din Iași „agățat” de PSD

Primarul PSD din Iași, Mihai Chirica, nu demisionează din partid, iar social-democrații nu vor să îl excludă, miza fiind mandatul său de primar. Chirica a criticat conducerea PSD pentru aprobarea Ordonanței 13, dar ​nemulțumirile sale sunt mai vechi, pornind de la listele parlamentare și privarea PSD Iași de posturi guvernamentale.


Citește și:  Liviu Dragnea susține că PSD a pierdut două – trei procente în sondaje, nu 23%, așa cum afirma primarul social-democrat Mihai Chirica


Primarul din Iași, Mihai Chirică, s-a poziționat, în ultima perioadă, drept unul dintre criticii cei mai duri ai conducerii PSD în mandatul lui Liviu Dragnea. Potrivit unor surse din PSD, nemulțumirile sale au apărut după ce la alegerile parlamentare, Liviu Dragnea a schimbat listele PSD Iași, eliminând doi candidați sprijiniți de Chirica. În aceste condiții, detașarea lui Chirica  de conducerea PSD a început chiar în momentul în care Liviu Dragnea a propus-o pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier. 

„Dacă mă întrebaţi ca cetăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită“, a declarat edilul. Liviu Dragnea nu s-a lăsat mai prejos și nu a oferit PSD Iași niciun loc în Guvernul Grindeanu, ceea ce a amplificat nemulțumirile din organizația locală la adresa lui Chirica, vazut drept vinovat de deterioarea relației cu liderul suprem.


Citește și: Primarul PSD Mihai Chirica: Da, îmi cer scuze, în numele lui Liviu Dragnea, faţă de companiile străine din România


 

Primarul din Iași a continuat pe aceeași linie și în ceea ce privește decizia Guvernului Grindeanu de a adopta ordonanța de urgență 13, prin care au fost modificate mai multe articole din Codul Penal. El a cerut retragerea ordonanței de urgență 13 și  demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, pe care l-a taxat drept „singurul om responsabil de haosul din ultimele zile”, într-un moment în care liderii PSD făceau zid în jurul lui Iordache.
Legea care încurcă PSD

În acest fel, primarul din Iași a devenit o persoană indezirabilă în PSD. Codrin Ștefănescu, secretar executiv al PSD, a propus chiar excluderea lui Chirica din partid. În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea a adopoptat o atitudine nuanțată.


Citește și: Primarul Mihai Chirica cere demisia ministrului Justiției, dar îl laudă pe șeful PSD: Iordache este singurul om responsabil de haosul pe care l-a creat în aceste zile. Liviu Dragnea este un om puternic, dar îi reproșez că nu știe să își aleagă oamenii


 

Întrebat ce se va întâmpla cu cei care au criticat PSD în această privinţă, Dragnea a spus: „Asta o să hotărască organizaţiile lor. De exemplu, la Iaşi, au ţinut să fie prezenţi şi parlamentarii de Iaşi şi primarii de municipii din Iaşi, cu excepţia domnului Chirică, şi au spus în faţa tuturor colegilor că nu există niciun fel de ezitare în organizaţie, ei susţin Guvernul în continuare pentru implementarea programului şi conducerea partidului”. Dragnea a evitat să spună dacă Mihai Chirică va fi exclus din partid. ”Asta trebuie să hotărască organizaţia de acolo. Poate îşi doreşte asta, dar nu vreau să discut subiectul acum”, a spus liderul PSD. 

Potrivit unor surse parlamentare, atât conducerea PSD, cât și Chirica așteaptă ca partea adversă să facă primul pas. Chirica ar fi avut, deja, discuții cu PNL pentru a se alătura acestui partid. Însă, potrivit legii, primarii care își dau demisia din partidul pe listele căruia au fost aleși își pierd mandatul.


Citește și: Primarul din Iași, Mihai Chirică, este amenințat că va fi exclus din PSD, după ce l-a contrazis pe Liviu Dragnea


 

Astfel, legea 303/2004 menționează la motivele pentru care poate înceta mandatul unui primar „ pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei lista a fost ales”. 

În schimb, dacă primarul din Iași ar fi exclus din PSD, el și-a păstra mandatul și ar putea să se înscrie, ulterior, în PNL. Tocmai din acest motiv, Dragnea a temporizat luarea unei decizii. Deocamdată, Chirica nu mai este invitat la reuniunile PSD deși este și vicepreședinte PSD.
 

 

 

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă