15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportVIDEO Ponta: Relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate nici...

VIDEO Ponta: Relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine

Premierul Ponta a declarat, miercuri, la aniversarea a 10 de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, că regretă declaraţiile sale din timpul suspendării preşedintelui referitoare la cancelarul Merkel, dar că relaţiile României cu Germania nu pot fi stricate nici chiar de el, potrivit Mediafax.

În cadrul ceremoniei Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, premierul Ponta a ţinut în mod special să îşi exprime regretul pentru declaraţiile la adresa cancelarului Merkel.

“Deşi există, sigur, şi în România şi în lume, oameni politici perfecţi, care nu fac greşeli, eu nu sunt unul dintre ei. Atâta timp, însă, cât pot să realizez că am greşit, înseamnă că mai e o speranţă. În bătăliile politice din România, de multe ori ne batem şi cu cine nu trebuie. Cred că este locul potrivit în care să spun că la un moment dat – acum mi se pare foarte mult timp în urmă, deşi sunt doar două luni, cred – am spus că nu doamna cancelar Merkel votează în România. În mod sigur, nu a fost deloc cea mai inspirată frază a mea din politică şi am regretat-o imediat”, a afirmat Ponta.

El a adăugat că, dincolo de bătăliile politice interne, crede cu tărie că Germania, prin rolul pe care îl are în Europa şi prin tot cea ce a făcut în aceşti ani pentru România, are în mod sigur dreptul de a-şi spune părerea, de a atrage atenţia şi de a ridica întrebări legitime.

“Nu înseamnă că întotodeauna ştim noi să răspundem la aceste întrebări. Prin prezenţa aici, vreau să spun încă o dată că relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine, nici de bătălii politice interne”, a conchis premierul Ponta.


<!–
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/dc3cc33022720e8ac5435213de778a31/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// –>
&lt;a href=”http://www.contentchannel.ro” mce_href=”http://www.contentchannel.ro” target=”_blank”&gt; &lt;img border=”0″ alt=”content channel” title=”content channel” src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” mce_src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” /&gt; &lt;/a&gt;

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă