6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSportCum putea fi limitat votul multiplu. Un proiect al Autorităţii Electorale Permanente,...

Cum putea fi limitat votul multiplu. Un proiect al Autorităţii Electorale Permanente, uitat în sertare din 2011

Depistarea în timp real a voturilor multiple ar fi fost posibilă, însă niciun partid politic nu și-a asumat acest proiect. Problema ar putea fi rezolvată prin modificarea legislației și prin alocarea de fonduri guvernamentale.

Numărul alegătorilor pe listele suplimentare a crescut aproape de trei ori, față de alegerile din 2009. La cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, pe liste suplimentare au votat 1.569.668 de alegători, potrivit Biroului Electoral Central (BEC). În 2009, la cel de-al doilea tur de scrutin au votat pe liste suplimentare 617.135 alegători. Listele suplimentare sunt destinate alegătorilor care se află în altă localitate față de cea de domiciliu – studenți, navetiști, turiști. Creșterea acestui număr, mai ales în județe fără opoziție, industrie și potențial turistic, a generat controverse, alimentând suspiciunile referitoare la votul multiplu. Cum se poate verifica dacă suspiciunile referitoare la votul multiplu, formulate de societatea civilă, presă și de către Opoziție sunt întemeiate? Potrivit legii, verificările sunt efectuate de către Autoritatea Electorală Permenentă (AEP).

Mecanism greoi

Însă, mecanismul de verificare este unul de durată, fără impact asupra rezultatului alegerilor. “Legea prevede un termen de 6 luni de zile pentru verificarea votului multiplu. Este vorba de scanarea listelor, de verificarea lor prin interesectare”, a explicat Marian Muhuleț, vicepreședintele AEP. Acest tip de verificare nu mai are nici un efect asupra alegerilor prezidențiale – peste 6 luni, AEP va sesiza organele de urmărire penală. Cel mai elocvent exemplu este modul în care s-au desfășurat verificările în 2012, după referendumul de demitere al președintelui Traian Băsescu. Referendumul a avut loc pe 29 iulie, iar în 21 august Curtea Constituțională l-a invalidat pentru că nu a întrunit cvorumul necesar. AEP a încheiat verificările abia în 26 septembrie când a comunicat că 55.600 de CNP-uri au fost folosite multiplu, precizând că numărul total de "înregistrări afectate" este de 118.881.

Însă, din punct de vedere tehnic, există posibilitatea ca verificările să se desfășoare mai rapid. În 2010, AEP a desfășurat, împreună cu STS, un program-pilot de verificare a votului multiplu în timp real. Prin introducerea datelor în calculator, în fiecare secție de votare, operatorii puteau să identifice în timp real dacă respectivul CNP a mai fost folosit pentru vot, a explicat Muhuleț. În acest fel, era blocat votul multiplu. “Verificarea s-a făcut în timp real la patru alegeri parțiale din 2010. Pe noi astfel de verificări ne interesează, în timp real, nu ulterior”, a explicat Muhuleț.

“Nimeni nu şi-a asumat proiectul”

În ciuda succesului programului-pilot, acesta a fost stopat. “Pentru extinderea acestui proiect, era necesară modificarea legii. În 2011, noi am propus Birourilor Permanente ale Parlamentului un proiect de lege de Cod Electoral. Acest proiect conținea și informatizarea secțiilor de votare. Nu a existat, însă, voință politică pentru votarea acestui proiect”, a spus Muhuleț. Concret, printre prevederile proiectului – care este mai vast – se numără și cea referitoare la înființarea unui sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Ce spun cei de care depindea transpunerea în practică a Codului Electoral? “Codul Electoral a fost trimis în Parlament de către AEP în 2011. Cum AEP nu are drept de inițiativă legislativă, proiectul a fost trimis grupurilor parlamentare pentru a-l analiza și a decide dacă și-l însușesc. Lucrurile s-au oprit aici, pentru că niciun grup parlamentar nu și-a asumat proiectul de lege”, a explicat Ioan Oltean (PDL), la aceea vreme vicepreședinte al Camerei Deputaților. Liderul PDL susține că proiectul era extrem de vast și că faptul că partidul său nu și l-a însușit, nu are legătură în mod special cu articolul referitor la votul multiplu. “Noi am fost cei mai păcăliți cu voturile multiple”, susține Ioan Oltean. Mai direct, Florin Iordache (PSD) recunoaște că “partidele au propria viziune asupra legislației electorale”. “Cum AEP nu are drept de inițiativă legislativă dacă nu vrea nimeni să și-l însușească, asta-i viața”, afirmă Iordache.

Ce se poate face mai departe

AEP a cerut reintroducerea în circuitul legislativ a Codului Electoral înaintat Parlamentului în 2011. Codul electoral ar trebui luat în calcul de comisia electorală specială, dar și acest lucru depinde de voința politică. “O să vedem dacă proiectul poate fi actualizat și discutat în cadrul comisiei”, afirmă Ioan Oltean. “Important este ca ideile să fie însușite de partide. Dacă nu și-l va însuși niciun partid politic, degeaba îl punem în dezbaterea comisiei, nu îl va vota nimeni”, susține Florin Iordache.

Pasul următor ar fi ca Guvernul să stabilească, prin hotărâre, modul concret cum funcționează sistemul și asigurarea infrastructurii. Ar fi vorba de câte un calculator pentru fiecare din cele 18.847 secții de votare, asigurarea operatorilor, a rețelei și a softului. Costul final depinde de o serie de factori – cum ar fi numărul de calculatoare care ar trebui achiziționate, având în vedere că multe secții de votare sunt amenajate în spații în care există deja calculatoare.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Igor Bergler, cel mai bine vândut autor de thriller din România, lansează cartea „Apocalipsa după Charles”

Igor Bergler, scriitor, realizator de televiziune, regizor, scenarist și critic de film, specialist în marketing și profesor de Naratologie, s-a făcut remarcat prin stilul...

Profesorul Alexander Evans a fost numit director al Programului pentru Europa Centrală și de Sud-Est din cadrul LSE IDEAS și director al Rațiu Forum

Profesorul Alexander Evans a fost numit director al Programului pentru Europa Centrală și de Sud-Est (CSEEP) din cadrul LSE IDEAS și director al Rațiu...

Sfaturi practice pentru a menține hainele adolescenților activi mereu curate și proaspete

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă