21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportUioreanu: DEMOCRAŢIA a primit o GREA LOVITURĂ prin decizia Curţii Constituţionale

Uioreanu: DEMOCRAŢIA a primit o GREA LOVITURĂ prin decizia Curţii Constituţionale

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, vicepreşedinte al PNL Cluj, consideră că “democraţia a primit o grea lovitură” prin decizia Curţii Constituţionale privind referendumul, despre care afirmă că este “vădit abuzivă şi imorală”, relatează Mediafax.

Citeşte şi REFERENDUMUL, INVALIDAT. Traian Băsescu se ÎNTOARCE la COTROCENI

Horea Uioreanu, vicepreşedinte al PNL Cluj, consideră că decizia Curţii Constituţionale de invalidare a eferendumului este “antidemocratică” deoarece marea majoritate a cetăţenilor României l-a demis politic pe Traian Băsescu prin masivul vot exprimat împotriva acestuia şi a regimului său autoritar.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Uioreanu, în urma deciziei CC de invalidare a referendumului “democraţia a primit o grea lovitură”.

“Decizia Curţii Constituţionale este antidemocratică deoarece marea majoritate a cetăţenilor României l-au demis politic pe Traian Băsescu prin masivul vot exprimat împotriva acestuia şi a regimului său autoritar. Deşi voi respecta decizia Curţii, am luat act cu profundă îngrijorare şi dezamăgire de decizia de invalidare a referendumului organizat în vederea demiterii lui Traian Băsescu. Practic, prin decizia de astăzi a CCR, pe care o consider vădit abuzivă şi imorală, democraţia a primit o grea lovitură. Calitatea mea de membru al conducerii celui mai de tradiţie partid din România, mă obligă să reacţionez cu toată convingerea”, susţine vicepreşedintele PNL Cluj.

Uioreanu adaugă că decizia CC de “a ignora” voinţa populară şi de a nu da curs votului unei majorităţi evidente “nu poate fi justificată în niciun fel, cu atât mai puţin prin diverse tertipuri birocratice”.

“Îmi reafirm atât surprinderea şi dezamăgirea profundă faţă de o decizie pe care nu am cum să o înţeleg, cât şi angajamentul de a acţiona cu fermitate, împreună cu colegii liberali, partenerii de alianţă şi nu numai, pentru a limita aceste derapaje evidente de la democraţie la care suntem, din păcate, obligaţi să asistăm în momentul de faţă. Îmi exprim totodată speranţa că, la fel ca şi în alte momente cruciale pentru evoluţia statului nostru şi pentru consolidarea democraţiei, reprezentanţii societăţii civile, ai presei, ai instituţiilor abilitate să apere democraţia şi statul de drept vor şti să acţioneze pentru a contracara efectele acestei injuste şi abuzive decizii”, conchide Horea Uioreanu.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă