16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportUDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare

UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare

UDMR poate lua în calcul ieşirea de la guvernare dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează ori dacă partenerii de guvernare afirmă că anumite obiective din program, inclusiv adoptarea legii educaţiei, nu mai sunt valabile, a declarat liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela.

El a precizat că în acest moment nu se pune problema unei decizii privind ieşirea de la guvernare, dar că a convocat Consiliul Permanent al UDMR şi va discuta şi cu preşedinţii organizaţiilor teritoriale pentru a analiza situaţia. “Întrebarea nu este dacă ieşim sau nu de la guvernare, ci dacă este posibil să se meargă mai departe cu legea educaţiei şi cu lărgirea drepturilor minorităţilor şi dacă această coaliţie reuşeşte să reafirme şi întărească solidaritatea şi coeziunea”, a spus Marko, citat de Mediafax.

Întrebat de jurnalişti care ar fi însă motivele care ar putea determina UDMR să iasă de la guvernare, liderul formaţiunii a răspuns că această variantă poată fi luată în calcul dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează ori dacă partenerii de guvernare afirmă că anumite obiective din program, inclusiv adoptarea legii educaţiei, nu mai sunt valabile.

Curtea Constituţională a constatat, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, ca urmare a retragerii Legii educaţiei din Senat, de către Executiv. Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat anterior pentru Mediafax că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia CC în cazul legii educaţiei, adăugând că nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate şi că progresul în dreptul minorităţilor este o condiţie a prezenţei UDMR în orice guvern.

Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă