11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportTenisSorana Cîrstea, în turul secund la US Open. Irina Begu a fost...

Sorana Cîrstea, în turul secund la US Open. Irina Begu a fost eliminată

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund al turneului de Grand Slam de la US Open, după ce a învins-o în două seturi, cu 6-2, 6-3, pe Kayla Day. Pe de altă parte, Irina Begu a fost eliminată surprizător de germanca Tamara Korpatsch, care a învins-o cu 6-3, 6-2.

Cap de serie numărul 30, Cîrstea a avut nevoie de o oră şi 15 minute pentru a obţine victoria, la primul său duel cu americanca Day (23 ani, 91 WTA).

România a încheiat cu 6 aşi şi 4 duble greşeli, a avut mai multe mingi direct câştigătoare (26-9), dar şi mai multe erori neforţate (28-13).

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe rusoaica Ana Kalinskaia, care a trecut de Katerina Siniakova (Cehia) cu 6-4, 6-2.

Irina Begu, eliminată

Irina Begu a fost învinsă neaşteptat de germanca Tamara Korpatsch, cu 6-3, 6-2, în prima rundă de la Flushing Meadows. Begu s-a înclinat în faţa adversarei sale după o oră şi 24 de minute.

Begu o învinsese pe Korpatsch (28 ani, 77 WTA) la singurul lor meci direct, anul trecut, la Lausanne, cu 6-4, 6-2, în primul tur.

Irina Begu, care anul trecut a pierdut în turul secund la New York, s-a ales cu un cec de 81.500 de dolari şi 10 puncte WTA.

Încă trei românce intră în luptă

Pe tabloul principal de simplu la Flushing Meadows se mai află trei românce: Ana Bogdan (o va întâlni pe americanca Sofia Kenin), Patricia Ţig (va primi replica jucătoarei canadiene Rebecca Marino) şi Gabriela Ruse (venită din calificări, o va întâlni pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă