13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSportTenisFinala feminină de la US Open, o afacere între Coco Gauff și...

Finala feminină de la US Open, o afacere între Coco Gauff și Arina Sabalenka

Coco Gauff s-a calificat în premieră în finala turneului de Grand Slam de la US Open, după o victorie în două seturi, 6-4, 7-5, obţinută în faţa cehoaicei Karolina Muchova. În marea finală, americanca de 19 ani se va duela cu Arina Sabalenka, care a trecut în trei seturi de Madison Keys.

Gauff, numărul 6 mondial, este cea mai tânără reprezentantă a Statelor Unite calificată în finală la US Open, după Serena Williams care, în 1999, şi-a trecut în palmares primul dintre cele şase trofee cucerite la Flushing Meadows.

Ea a disputat anterior o finală de Grand Slam, la Roland Garros 2022 (pierdută în faţa polonezei Iga Swiatek), iar acum se va lupta pentru trofeul pus în joc la Flushing Meadows cu belarusa Arina Sabalenka, care a învins-o la rândul ei, cu 0-6, 7-6 (7/1), 7-6 (10/5), pe americanca Madison Keys.

Aflată în prezent pe locul 2 în clasamentul WTA, Sabalenka va urca în fotoliul de lider al acestei ierarhii începând de luni, când o va detrona pe Iga Swiatek.

Belarusa a acces la rândul ei în premieră în finală la US Open, la capătul unui meci spectaculos cu Madison Keys (locul 17 WTA), înregistrând cu această ocazie a 50-a sa victorie de la debutul acestui sezon.

Sabalenka a fost condusă cu 6-0 şi 5-3 de jucătoarea americană, dar a reuşit să revină şi să câştige ultimele două seturi la tiebreak, obţinând astfel biletul pentru marea finală, după 2 ore şi 32 de minute de joc.

În întâlnirile directe cu Arina Sabalenka, Coco Gauff conduce cu 3 la 2, însă reprezentanta Belarusului a câştigat ultima lor confruntare, care a avut loc anul acesta, în sferturile de finală de la Indian Wells.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă