20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportSulfina Barbu susţine că nu o va înlocui pe Roberta Anastase

Sulfina Barbu susţine că nu o va înlocui pe Roberta Anastase

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat pentru Mediafax că “niciun moment nu a fost o discuţie în PDL” prin care ea să o înlocuiască pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte a Camerei, arătând că informaţiile pe această temă “sunt o intoxicare a PSD” pentru a crea disensiuni în PDL. “Eu cred că e o intoxicare a PSD pentru a introduce disensiuni în interiorul PDL. PSD este foarte priceput la intoxicări”, a precizat Sulfina Barbu. Ea a arătat că le sugerează reprezentanţilor PSD să se întoarcă în plenul Camerei Deputaţilor şi la şedinţele Biroului Permanent al acestui for legislativ pentru a lucra la legile importante pentru România.

“Niciun moment nu a fost o discuţie în PDL ca doamna Roberta Anastase să fie înlocuită la preşedinţia Camerei Deputaţilor cu mine”, a precizat Barbu. Social-democraţii ar fi de acord ca Roberta Anastase să fie înlocuită la şefia Camerei Deputaţilor de Sulfina Barbu, au declarat, pentru Mediafax, surse din conducerea PSD, menţionând că varianta ar fi agreată şi de PDL, nu şi de Traian Băsescu. Potrivit unor surse de la vârful PSD, mai mulţi social-democraţi au discutat, în ultimele zile, cu lideri ai grupului PDL din Camera Deputaţilor, care le-au transmis că ar agrea schimbarea din funcţie a Robertei Anastase cu Sulfina Barbu.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă