20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecial"Marcam de doua ori!"

“Marcam de doua ori!”

Dupa ce a invins cu 4-0 pe FC National, antrenorul Oleg Protasov a gasit “cheia” prin care echipa sa, Steaua, va elimina Rosenborg din Liga Campionilor. Ucraineanul a declarat ca le va cere jucatorilor sai sa inscrie nu o data, ci de doua ori la Trondheim, in meciul cu Rosenborg, programat pe 23 august, in mansa a doua a turului trei preliminar al Ligii Campionilor! “Din pacate, n-am putut sa-i invingem pe norvegieni la Bucuresti. Normal, toata lumea este dezamagita de rezultat. Ca joc, am invins Rosenborg, am fost mai puternici, am avut mult mai multe ocazii, dar n-am inscris decat o data. Jucatorii tineri nu au destula experienta. Am condus timp de 85 de minute, apoi am cedat. Este strigator la cer, oaspetii au inscris la singura ocazie pe care au avut-o. Acum, este necesar sa inscriem la Trondheim. Ei bine, le voi cere jucatorilor mei sa marcheze nu o data, ci de doua ori. Al doilea punct va fi victorios sau, daca nu, atunci va iesi un egal, care tot calificare inseamna”, a spus ucraineanul.

Evita subiectul Dinamo Kiev

Intrebat ce ar face daca i s-ar propune postul de antrenor la Dinamo Kiev, desi are contract cu FC Steaua pe doua sezoane, Protasov a precizat: “Nu vreau sa discut pe aceasta tema. Cred ca este urat si lipsit de respect fata de colegii mei de acolo. Si apoi, nu imi place exprimarea: daca, poate… La o intrebare incorecta nu va asteptati la un raspuns serios”.

Cele mai citite

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă