22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSportŞedinţa comună a Parlamentului pentru înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene ar putea avea...

Şedinţa comună a Parlamentului pentru înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene ar putea avea loc marţi

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, joi, că a discutat cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, stabilind ca Birourile Permanente ale celor două Camere să se reunească luni, iar marţi să fie convocat plenul comun pentru aprobarea înfiinţării Ministerului Afacerilor Europene, relatează Mediafax.

“Am primit scrisoarea de ieri (propunerea trimisă Parlamentului de către premierul Emil Boc, n.r.), am discutat cu preşedintele Geoană, aşteptăm acum probabil să convocăm pentru luni Biroul Permanent comun, astfel încât să intre în audierea comisiilor de specialitate. Probabil marţi vom avea şedinţa comună a Parlamentului cu o agendă destul de încărcată, pentru că nu vorbim numai de înfiinţarea unui nou minister, sunt o serie de lucruri restante pe ordinea de zi care vor fi discutate în prima sesiune plenară”, a spus Anastase.

Premierul Emil Boc a transmis, miercuri, celor două Camere ale Parlamentului propunerile de completare a structurii Guvernului, prin înfiinţarea Ministerului pentru Afaceri Europene şi numirea lui Leonard Orban la conducerea noului minister.

În scrisoarea transmisă Parlamentului, şeful Guvernului invocă alineatele 2 şi 3 din articolul 85 al Constituţiei pentru completarea structurii Executivului, care se referă la remaniere cu efectele sale, ceea ce înseamnă că Executivul solicită acordul Legislativului doar pentru completarea structurii cu acest minister şi nu un nou vot de învestitură.

Alineatele respective stabilesc că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului şi că, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele României va putea exercita atribuţia prevazută anterior numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea unui nou minister nu presupune ca toţi miniştrii să fie reaudiaţi în comisii, ci doar candidatul pentru noul minister, iar noul Cabinet trebuie să obţină 235 de voturi în Parlament.

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, marţi, după şedinţa BPC, că înfiinţarea noului minister care să gestioneze fondurile europene echivalează cu o restructurare guvernamentală, el opinând că este necesară aprobarea Parlamentului pentru întregul Guvern.

Voicu a precizat că PNL nu a exprimat o poziţie publică privind acest nou minister, menţionând că va exista mai întâi o discuţie în cadrul USL.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după şedinţa BPN al partidului, că parlamentarii opoziţiei vor vota împotriva numirii lui Leonard Orban la conducerea Ministerul Fondurilor Europene ce urmează a fi creat.

Cele mai citite

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă