17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportRomânia a obținut, la Tribunalul Uniunii Europene, anularea unei amenzi de 128...

România a obținut, la Tribunalul Uniunii Europene, anularea unei amenzi de 128 milioan de euro, dată de Comisia Europeană

România a câștigat, joi, la Tribunalul Uniunii Europene anularea unei amenzi de 128 de milioane de euro, aplicată de Comisia Europeană, în 29 martie, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat de presă.

Instanţa UE a dat câştig de cauză României şi a anulat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce privește România.

Astfel, prin decizia de joi, a fost anulată amenda de 128 de milioane de Euro, aplicată României de Comisia Europeană.

„Această sumă a fost exclusă de la finanţarea anumitor cheltuieli efectuate în cadrul FEGA şi FEADR pentru anii de cerere 2009 şi 2010. Potrivit Tribunalului UE, Comisia nu a motivat refuzul de a efectua o evaluare individuală a impactului financiar al diverselor deficienţe constatate şi nici aplicarea unei rate forfetare a corecţiilor de 10% în anul de cerere 2009 şi de 5% în anul de cerere 2010”, mai precizează sursa citată.
În replică, agentul guvernamental Răzvan Horațiu Radu a salutat decizia:
„Salutăm hotărârea Tribunalului Uniunii Europene. Hotărârea este justă, având în vedere că Decizia Comisiei nu a fost motivată corespunzător. Instanța de la Luxemburg a preluat argumentele Guvernului României. Pentru noi este o hotărâre extrem de importantă și considerăm că pe viitor în materie de corecții financiare Comisia Europeană va trebui să trateze aspecte similare mult mai prudent. Deși hotărârea poate fi atacată cu recurs de Comisia Europeană, având în vedere practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, noi suntem încrezători”, a spus el.

Astfel, Comisia Europeană va putea emite o nouă decizie, însă cu respectarea hotărârii Tribunalului UE din cauza T-145/15. Hotărârea Tribunalului UE din 16 februarie 2017 poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Cele mai citite

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă