20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportRecomandările Comisiei Europene pentru judecătorii CSM

Recomandările Comisiei Europene pentru judecătorii CSM

Experții Comisiei Europene, care au venit la Bucureşti pentru a evalua progresele României în domeniile reformei justiţiei în cadrul MCV, au subliniat necesitatea unor măsuri, în contextul intensificării atacurilor la adresa independenţei justiției și imparțialității și reputației magistraților, relatează Mediafax

Astfel, experții CE s-au întâlnit, joi, cu Marius Tudose, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Gabor, vicepreşedintele instituţiei, Gheorghe Muscalu, membru CSM şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.

Citeşte şi: Ponta îl atacă pe judecătorul Cristi Dănileţ. Ce acuzaţii lansează premierul

Reprezentanţii CSM au prezentat, în cadrul întâlnirii, progresele realizate în îndeplinirea rolului constituţional de garant al independenţei justiţiei, “colaborarea interinstituţională cu toţi factorii de decizie în domeniul reformei judiciare, fiind subliniată buna colaborare între CSM, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, în special în coordonarea activităţii de pregătire a sistemului judiciar pentru implementarea noilor coduri şi a Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost punctate măsurile luate pentru consolidarea, eficientizarea şi creşterea transparenţei sistemului judiciar, dar şi pentru creşterea încrederii justiţiabililor şi a societăţii civile, în general, în justiţie.

“În contextul intensificării din ultima perioadă a atacurilor la adresa independenţei sistemului judiciar român, independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei judecătorilor şi procurorilor, experţii Comisiei Europene au subliniat necesitatea de a se identifica şi aplica măsuri pentru o apărare mai eficientă a acestora, inclusiv prin susţinerea unor dezbateri publice cu reprezentanţii celorlalte puteri în stat şi mass media”, se arată în documentul citat.

Totodată, în cadrul întâlnirii, au fost prezentate situaţia în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor şi rezultatele analizei de etapă a impactului noilor coduri civile şi penale asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, în special aspecte practice ale aplicării dispoziţiilor din Codul de procedură civilă referitoare la procedura regularizării cererilor de chemare în judecată.

“Referitor la demersurile pentru continuarea reformei sistemului judiciar român, au fost menționate propunerile legislative în curs, în principal propunerile de modificare a legii privind statutul magistraţilor având ca obiect adoptarea unor noi modalităţi de acces în profesia de judecător şi procuror, vechimea în magistratură necesară pentru a promova în funcţie, promovarea în funcţii de conducere şi procedurile de numire la nivel înalt, propuneri aflate în prezent în dezbaterea adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor”, se mai artă în comunicatul CSM.

De asemenea, reprezentanţii CSM, MJ şi experţii CE au discutat despre probleme de management în cadrul sistemului judiciar, Planul de acţiune privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015- 2010, măsuri privind redesenarea hărţii judiciare, statutul grefierilor din instanţe şi parchete, trecerea unor atribuţii jurisdicţionale din competenţa magistraţilor în cea a grefierilor, situaţia cererilor de chemare în judecată repetitive dintre cetăţeni şi instituţii ale administraţiei publice şi punerea în executare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

“La finalul întâlnirii, au fost subliniate principalele direcţii de acţiune de îndeplinit în următoarea perioadă, acestea vizând apărarea independenţei sistemului judiciar, creşterea gradului de integritate şi responsabilitate, eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, continuarea implicării active în reformarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei”, se arată în documentul citat.

Cele mai citite

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...

Salome Zurabișvili, președintele Georgiei, s-ao opus prin veto legii ‘influenţei străine’

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a 'influenţei străine', care a suscitat proteste masive în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă