29.5 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSportRaliuSimone Tempestini, favorit să câștige Raliul Clujului pentru a șaptea oară

Simone Tempestini, favorit să câștige Raliul Clujului pentru a șaptea oară

Un total de 70 de echipaje din 5 țări vor concura în acest weekend la Raliul Clujului, a patra etapă a sezonului, unde Simone Tempestini este favorit să se impună pentru a șaptea oară în ultimii 10 ani.

După un început cu stângul în campionat, pilotul clujean a câștigat etapele din Argeș și Maramureș, iar acum vrea o nouă victorie acasă, la Cluj, pe asfaltul unde a mai fost declarat învingător la edițiile din 2015, 2016, 2019, 2020, 2022 și 2023.

Pe un Porsche 997 RGT, Tempestini îl va avea în dreapta pe Sergiu Itu, copilotul care îi e alături încă din 2018. Anul trecut, cei doi au câștigat 9 din cele 11 probe speciale. Echipajul de la Napoca Rally Academy abia a revenit din Suedia, acolo unde a concurat în Campionatul European, comepetiție în care se află pe locul 3 la general.

În weekend, Raliul Clujului va programa un total de 10 probe, organizate pentru sâmbătă și duminică, pe un total de 119 kilometri. Startul festiv se va da vineri seară de la Cluj Arena, acolo unde va avea loc și premierea duminică seară.

Deja un recordmen de longevitate la Cluj, fiind prezent neîntrerupt la acest raliu din 1994, Bogdan Marișca va concura pe un model Skoda Fabia RS alături de Sebastian Itu. Este a 34-a ediție la care ia startul Marișca, învingător de 6 ori aici. În câteva sezoane, au avut loc două etape naționale la Cluj.

Un pretendent la podium va fi și Norbert Maior, pilotul care reprezintă România în Campionatul Mondial de Raliuri WRC, și care va lua startul diseară alături de sora sa Francesca pe un model Ford Fiesta Rally3.

Liderul provizoriu al campionatului, Andrei Gîrtofan, va concura pe modelul Skoda Fabia Rally2, în timp ce bulgarul Martin Surilov vine decis să obțină punctele decisive pentru a deveni campion pe asfalt în acest sezon.

Echipajul care va deschide raliul va fi unul inedit, format din doi veterani ai motorsportului, Dorin Toma, câștigător în 1992, 1993 și 1998, și copilotul Dacian Banca, învingător chiar la prima ediție a raliului, în 1975.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă