4.3 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSportRadio Romania Electoral

Radio Romania Electoral

Legea obliga postul public de radio sa le acorde trei tronsoane orare partidelor: un spatiu permanent de dezbatere, unul de campanie europarlamentara si altul pentru referendum. Pentru a le face loc, uneori sunt suspendate si emisiuni considerate incomode.
La Radio Romania Actualitati (RRA), grila de programe se apropie de sufocare din cauza obligatiei de a le face loc partidelor sa-si sustina pozitiile in cele doua campanii care se apropie: cea pentru alegerile europarlamentare si cea pentru referendum. De altfel, din vremuri imemoriale, politicienii mai beneficiaza de inca un spatiu asigurat de radioul public – emisiunea "Antena Partidelor Parlamentare". Ca sa faca loc in grila, conducerea editoriala a RRA a trebuit sa suspende cateva emisiuni pe timpul campaniei. De luni pana vineri, de la ora 15.00 la 15.50, au fost scoase patru emisiuni de dezbateri sociale (una de medicina, una de administratie locala, una de invatamant si una sociala) si o emisiune de autor pe teme de politica externa si europeana – "Periscop". De-a lungul vremii (in timpul guvernarii Nastase sau in campania pentru referendumul din luna mai), realizatorii acestor emisiuni, sotii Bogdan si Cerasela Radulescu, s-au aflat de mai multe ori in conflict cu conducerea institutiei, din motive de nerespectare a politicii editoriale impuse de sus.
"Tronsonul orar a fost stabilit prin negociere, in Comisia speciala din Parlament. Aceste 50 de minute trebuiau scoase de undeva si am ales o ora rezonabila, ca sa nu stricam prime-time-ul", ne-a explicat Doina Jalea, redactor-sef al RRA. Ea neaga eliminarea anumitor emisiuni incomode pentru politicieni: "De data aceasta, nu e vorba de emisiuni scoase din alte ratiuni. Dar nu poti sa bagi un picior in pantof, daca acolo este deja un alt picior".

Reprezentantul Agentiei de Monitorizare a Presei, Razvan Martin, se mira de decizia RRA. "si noi ne punem anumite semne de intrebare in legatura cu aceasta decizie editoriala. E posibil sa fie o masura represiva, pentru ca e foarte ciudat cum, in preajma alegerilor europene, scoti o emisiune care dezbate tocmai teme europene si politica internationala", spune Martin. Problema nu a ramas fara ecou nici la Consiliul National al Audiovizualului (CNA), care a discutat in sedinta de ieri aceasta problema, dar a conchis ca este o decizie editoriala care nu se afla in competenta sa. Totusi, decizia RRA a ridicat si aici intrebari. "Viata continua si in afara alegerilor europarlamentare, vor fi subiecte care trebuie dezbatute. Radioul public avea si optiunea reprogramarii acestor emisiuni, care sunt de interes public. Conducerea institutiei are datoria sa comunice transparent si realizatorilor, si publicului aceste schimbari de program. Altfel, vor exista suspiciuni intemeiate ca se urmareste reducerea la tacere a unor jurnalisti incomozi", spune Gelu Trandafir, membru CNA.
Alegerea tronsonului orar dedicat emisiunilor de campanie se face prin negociere cu Comisia parlamentara de acordare a timpilor de antena. Totusi, surse din RRA ne-au declarat ca, mereu in astfel de situatii, politicienii decid tronsonul orar, iar posturile publice se executa. "Este hiba pe care am semnalat-o inca de la alegerile din 2004. Tot ce tine de campania electorala este lasat la mana politicienilor. Ei sunt si jucatori, si arbitri. Negocierea pentru timpii de antena se poarta intre unii care cer – politicienii – si unii care depind de acestia – posturile publice", explica Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent.

Cele mai citite

Cod galben de ninsori și ploi: Zonele afectate și prognoza ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben de ninsori și ploi valabilă în perioada 7 decembrie, ora 10:00 –...

ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea din cauza lipsei comenzilor

ArcelorMittal Hunedoara a anunțat, printr-un raport transmis Bursei de Valori București (BVB), că activitatea companiei va fi redusă temporar în perioada 9 decembrie 2024...

Afaceristul care a finanțat cu 1 milion de euro campania lui Călin Georgescu, vizat de anchetă

Sâmbătă dimineața, procurorii Parchetului General, alături de polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă