22 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSportProfeţiile lui Lăzăroiu: PDL se va alia cu PSD după alegeri

Profeţiile lui Lăzăroiu: PDL se va alia cu PSD după alegeri

USL va înregistra o scădere continuă în sondaje, după care uniunea PSD-PNL-PC se va rupe, a spus marţi fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu la RFI. În opinia sa, revizuirea Constituţiei va fi ratată în 2012, pentru că nu există majoritatea necesară de două treimi în Parlament, astfel că 2013 va aduce o coaliţie PSD-PDL şi probabil UNPR.

Lăzăroiu crede că ruptura USL se va petrece înainte de alegerile din 2012. “Eu am spus de când s-a înfiinţat USL că va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, pentru că nu există un precedent ca un partid sau alianţă să ia 50%. Acum, întrebarea e cât de încet sau cât de repede o să mai scadă. Dacă o să ajungă în iunie la mult sub 50%, în mod normal ar trebui să se rupă alianţa, pentru că practic îşi ratează obiectivul pentru care s-a înfiinţat”, a declarat Lăzăroiu. În acest caz, PSD sau PNL va găsi un pretext să se retragă. “De aia am spus adeseori şi susţin în continuare că nu vom avea USL pe buletinul de vot”, crede fostul consilier prezidenţial.

Lăzăroiu spune că, în acest caz, mai probabilă este o coaliţie între PDL şi PSD, decât între PDL şi PNL: “Teoretic, sigur că ar putea să întindă o mână (liberalilor-n.r.). Problema e că în 2013 nu cred că o coaliţie cu liberalii va fi o coaliţie care să ducă la o majoritate calificată,” spune el.

Fostul minstru crede că nu se va face o revizuire a Constituţiei în 2012, din cauza lipsei unei majorităţi solide, aşa că democrat-liberalii se vor orienta către un partid mare, alături de care să poată modifica Legea Fundamentală. “Eu cred că, inevitabil, 2013 va aduce două partide mai mari la guvernare, o coaliţie largă de genul PSD-PDL şi probabil alt partid mai mic, probabil UNPR, dacă va intra în Parlament, dar în orice caz, trebuie o coaliţie stabilă şi cu cât mai puţini actori,” adaugă Lăzăroiu.

Cele mai citite

Ministerul de Externe confirmă că două fete decedate în inundațiile din Italia sunt cetățeni români. A treia persoană încă este căutată

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că două fete care au murit în inundațiile din Italia erau cetățeni români. Confirmarea din partea MAE a...

Un primar din Buzău este acuzat că și-a trecut proprietatea pe numele concubinei

În comuna Cozieni din județul Buzău, tensiunile au atins cote maxime după ce un locuitor a postat pe rețelele sociale informații compromițătoare despre...

Se construiește Centura Verde București – Ilfov. Premierul Ciolacu asistă la semnarea Memorandumului

În cinstea Zilei Mondiale a Mediului, în România se semnează un Memorandum pentru crearea Centurii Verzi București-Ilfov. Ziua Mondială a Mediului se serbătorește în data...
Ultima oră
Pe aceeași temă