17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportPresa internaţională: Preşedintele Traian Băsescu şi-a desemnat RIVALUL în funcţia de premier

Presa internaţională: Preşedintele Traian Băsescu şi-a desemnat RIVALUL în funcţia de premier

Comunicatul de luni al Administraţiei Prezidenţiale prin care preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta să formeze viitorul Guvernnu nu a rămas fără ecou în presa internaţională.

În comentariile din cuprinsul articolelor, agenţiile de ştiri nu au omis apriga dispută dintre premier şi preşedinte. Totuşi, jurnaliştii externi consideră că liderul Uniunii Social Liberale era alegerea previzibilă, în ciuda neînţelegerilor cu şeful statului, potrivit Digi 24.

Citeşte şi VIDEO. LIVE TEXT. Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta premier. Consultările de la Cotroceni au durat puţin, Crin Antonescu a lipsit

“Preşedintele Traian Băsescu şi-a desemnat rivalul în funcţia de premier”, titrează Agenţia France Presse. Şeful statului a înlăturat astfel temerile referitoare la apariţia unei noi crize politice, o criză foarte posibilă în cazul în care şeful statului refuza numirea, comentează jurnaliştii francezi.

Sub titlul „Victor Ponta, un lup tânăr al politicii”, AFP vede în premier un lider orientat către Europa mai mult decât partenerul de coaliţie Crin Antonescu: „Prim-ministrul român, social-democratul Victor Ponta, (…) este un lup tânăr al politicii, acuzat de adversarii lui de dublu limbaj în privinţa respectării valorilor europene. (…) În interiorul USL, domnul Ponta este văzut de analişti drept un lider moderat şi chiar mai pro-european decât liberalul Crin Antonescu”, scrie AFP.

Traian Băsescu a evitat să anunţe personal desemnarea noului prim-ministru şi a lăsat în seama serviciului său de presă să dea un comunicat, completează agenţia franceză.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, este puţin probabil ca parteneriatul dintre preşedinte şi premier să dureze: “Celor doi nu le place să lucreze împreună şi este posibil ca parteneriatul să nu fie durabil. (…) Certurile dintre cei doi politicieni au distras atenţia de la problemele ţării, unde 3% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 40 de dolari pe zi, iar unele zone nu au apă potabilă şi electricitate”.

Anunţarea premierului desemnat să formeze viitorul Guvern este comentată şi de către Bloomberg: “Este un oftat general de uşurare după ce Băsescu l-a nominalizat pe premierul în exerciţiu Victor Ponta pentru a cere votul de încredere în Parlament (…) Conflictul a ajuns la apogeu în vară, când Victor Ponta a încercat, fără succes, să îl suspende pe Traian Băsescu”.

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă