-0.2 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSportPrefectul Capitalei, precizări privind demisia lui Chiliman

Prefectul Capitalei, precizări privind demisia lui Chiliman

Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a declarat vineri că nu a luat la cunoștință de o demisie din funcție a edilului sectorului 1, Andrei Chiliman, subliniind că demisia este un act de voință, potrivit Mediafax

“Demisia este un act unilateral de voință, nu are nicio legătură cu instituția (…) Eu nu am o comunicare decât instituțională, nu am luat la cunoștință de așa ceva, până în acest moment”, a răspuns Petrovan, întrebat de jurnaliști dacă a luat la cunoștință de vreo demisie din funcție a primarului Chiliman.

Citește și: Primarul Chiliman, REȚINUT în dosarul cumnatului lui PONTA. Cu cine împărțea șpăgile de circa 10 milioane de euro primite de la denunțător și câți bani ajungeau la PNL

În altă ordine de idei, prefectul Capitalei a precizat că decizia suspendării se ia in condițiile în care se dispune măsura arestării preventive.

“Prefectul, doar în măsura în care instanța încunoștiințează Instituția Prefectului, constată ca fiind întrunite de drept condițiile suspendării”, a menționat Petrovan, cu prilejul participării, vineri, la prezentarea unor autospeciale pentru lucru cu apă și spumă achiziționate prin proiectul “Dezvoltarea și dotarea serviciilor specializate pentru intervenții în situații de urgență în regiunea București-Ilfov”.

Primarul sectorului 1 a fost reținut, joi seara, pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Citește și: Traseul MITEI din dosarul primarului Chiliman. Legăturile edilului cu denunțătorul Boeru, susținut de Tăriceanu, și cu frații Horpos

Andrei Chiliman a fost reținut, joi. Alături de Chiliman au fost reținuți: prietenul său, Vlad Moisescu, consiliera sa personală, Ioana Costescu si consilierul local Ion Brad. Cei patru sunt acuzați de constituire de grup infractional organizat si trafic de influență sub formă de autorat sau de complicitate. Ei urmează a fi prezentanți instanței de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Cele mai citite

GALERIE FOTO. A fost Miss Canada și acum „defilează” pe terenul de golf

Sara Michelle Winter, fosta câștigătoare a concursului de frumusețe Miss Canada, a decis să abandoneze defilările pe podiumurile de modă și să devină sportivă...

Ministerul Muncii: Venitul Minim de Incluziune va fi implementat de la 1 ianuarie 2024

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga...

Prezentarea adversarilor României la EURO 2024

La Campionatul European din Germania, România se va lupta pentru ieșirea din Grupa E cu Belgia, Slovacia și câștigătorea play-off-ului B, care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă