16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportPonta: Şi eu, şi Băsescu trebuie să discutăm cu FMI de CFR...

Ponta: Şi eu, şi Băsescu trebuie să discutăm cu FMI de CFR Marfă; dacă ne-am răzgândit, să fie în acord

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să discute cu delegaţia FMI referitor la CFR Marfă, explicând că, dacă România s-a râzgândit în ceea ce priveşte privatizarea acestei companii, şi partenerii financiari externi trebuie să fie de acord, potrivit Mediafax.

“Vizita este una importantă pentru că avem şi realizări, cele care ţin de ajustarea fiscal-bugetară, avem şi restanţe, în special de companii. Şi la companii, dacă avem în acest moment manageri privaţi la Tarom, la CFR Infrastructură, trebuie să accelerăm procedura şi în altele. Astăzi am vorbit cu domnul Niţă (ministrul delegat pentru Energie-n.r.), avem restanţa cu Transgaz şi Nuclearelectrica pe care o îndeplinim până la 31 martie. Avem de luat şi decizia politică referitoare la CFR Marfă, pentru că s-a dat o decizie a CSAT şi acolo, împreună cu preşedintele, amândoi, trebuie să discutăm cu delegaţia FMI, pentru că obligaţia privatizării CFR Marfă este trecută în acord din februarie deja. Ori, dacă noi ne-am răzgândit, trebuie să fie de acord şi ceilalţi”, a spus premierul.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de tip preventiv aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare.

Guvernul trebuie astfel să vândă prin licitaţie cu strigare un pachet de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al companiei, precum şi pachetul care va fi deţinut de stat în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele şi premierul au avut însă o întâlnire, la finalul căreia surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX, printre alyele, că cei doi au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă, apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, şi să aştepte numirea managerilor privaţi care să crească valoarea celor două companii.

Iniţial, Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă doar 20% din acţiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) să fie vândut un pachet majoritar de acţiuni.

Ministerul Transporturilor a anunţat că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu.

Ulterior, oficialii ministerului au declaat că procedura de vânzare a CFR Marfă este întreruptă şi nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Cele mai citite

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă