15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportPonta anunță că se întoarce mai repede în țară

Ponta anunță că se întoarce mai repede în țară

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la România TV, că se va întoarce mai repede decât era prevăzut în România, în contextul evenimentelor din ultima vreme.

"Delegarea din punct de vedere al Constituţiei pentru Oprea este de maximum 45 de zile. La ceea ce mi-au spus doctorii, urma să rămân cam 28 de zile, dar probabil – nu probabil, dacă nu apare nimic neprevăzut la evoluţia mea – voi veni mult mai repede. Săptămâna viitoare, am o perioadă de fizioterapie şi de recuperare intensivă şi, după aceea, cred că pot să vin acasă, vă daţi seama că îmi doresc acest lucru", a admis Ponta.

Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

Duminică, premierul a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

 

Cele mai citite

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă