16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportPNL a anunțat propunerile pentru BNR, ASF și SRR

PNL a anunțat propunerile pentru BNR, ASF și SRR

Conducerea PNL a decis, miercuri, susţinerea lui Bogdan Olteanu pentru poziţia de viceguvernator al BNR, a lui Alexe Gavrilă în conducerea ASF, a lui Ducu Bertzi şi Dan Mihalache în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radio, informează Mediafax.

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a precizat că deciziile pentru nominalizarea reprezentanţilor liberalilor la BNR, ASF şi SRR s-au luat prin votul membrilor Biroului Politic.

În ceea ce priveşte mandatele alocate în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radio, liberalii au contestat faptul că, în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, le-a fost alocat un singur mandat. Astfel, liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională decizia prin care va fi numit noul CA al SRR, întrucât nu a fost respectat algoritmul parlamentar.

Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în plen comun, lunea viitoare, de la ora 16.00, pentru a vota noile componenţe ale Consiliilor de Administraţie ale BNR, Curţii de Conturi şi SRR, precum şi preşedintele SRTV şi un membru al ASF.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că până lunea viitoare, la ora 14.00, comisiile permanente comune ale Parlamentului trebuie să facă nominalizările pentru funcţiile de membru în Consiliile de Administraţie ale BNR, Curţii de Conturi, SRR, pentru preşedintele SRTV şi pentru un membru al ASF, în urma propunerilor grupurilor parlamentare.

Cele mai citite

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă