22.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportPDL îl invită pe Traian Băsescu la Convenţia Naţională din 23 martie

PDL îl invită pe Traian Băsescu la Convenţia Naţională din 23 martie

PDL i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o invitaţie pentru a participa la Convenţia Naţională a partidului, din 23 martie, în care va fi ales noul preşedinte al formaţiunii, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al PDL remis vineri agenţiei Mediafax, Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal a decis să îi transmită preşedintelui Traian Băsescu o invitaţie de a participa la evenimentul din 23 martie unde urmează să fie ales preşedintele PDL.

Subiectul a fost discutat în şedinţa COCNE de vineri, 15 martie, la solicitarea iniţiatorului moţiunii “România Dreaptă. PDL dincolo de lozinci”, Vasile Blaga. Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare, menţionează sursa citată.

“Prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL este binevenită şi ne-ar onora atât pe noi, ca organizatori ai Convenţiei, cât şi pe cei 5.000 de delegaţi care vor veni la Bucureşti să îl aleagă pe preşedintele partidului”, a declarat Ioan Bălan, preşedintele COCNE, conform comunicatului.

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă