Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri că nu sunt întemeiate contestaţiile depuse la înregistrarea Partidului Mişcarea Populară, astfel că formaţiunea va fi înscrisă în Registrul partidelor politice, la aproape şase luni de la demararea demersului. „Ne reafirmăm acum ca fiind un altfel de partid, care îşi propune o altă cultură politică ca alternativă la actuala lipsă de viziune din spaţiul politic“, a declarat ieri preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Consilierii de la Cotroceni, detaşaţi la PMP
Cu o zi înainte de pronunţarea instanţei, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele şi deciziile de eliberare din funcţie a opt consilieri prezidenţiali şi de stat. Este vorba de consilierii prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Virgil Păunescu, Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca, precum şi de consilierii de stat Maria Bitang, Raluca Boboc şi Daniel Moldoveanu.
Citeşte şi: UPDATE. CAB a confirmat înregistrarea Partidului Mişcarea Populară
Trei dintre aceştia au declarat deja public că se vor alătura Partidului Mişcarea Populară. „Da, vin în Partidul Mişcarea Populară în ideea de a face o formaţiune de centru-dreapta puternică, serioasă şi valabilă, până în 2016. Din păcate, opoziţia este mimată în acest moment“, a declarat, pentru România liberă, ex-ministrul de Interne Gabriel Berca. Potrivit acestuia, chiar dacă proiectul de construire a PMP este unul pe termen mediu şi lung, formaţiunea intenţionează să-şi testeze forţele în alegerile europarlamentare din mai. „Nu ne-am gândit să nu intrăm în cursa pentru alegerile europarlamentare“, a precizat Berca, drept răspuns la scenariul vehiculat în ultima vreme cum că PMP ar putea să nu intre în cursă şi să prefere varianta susţinerii unui candidat independent.
Cât despre posibilitatea ca Elena Băsescu să apară pe lista de candidaţi ai PMP, Berca susţine că „nu a fost nici un fel de discuţie pe această temă până în acest moment“. „Azi s-a înscris partidul, cei care vor să facă politică alături de noi să intre în partid, să ne organizăm şi vedem după aia lista de candidaţi“, ne-a mai declarat fostul consilier prezidenţial.
Şi Adrian Rădulescu a confirmat, pentru România liberă, că plecarea sa de la Cotroceni are legătură cu PMP. „Vreau să particip la construirea unui partid de la zero“, ne-a precizat fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
La rândul său, ex-ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a arătat, pe o reţea de socializare, nu doar că se înscrie în formaţiunea condusă de Eugen Tomac, dar că intenţionează şi să candideze pentru un mandat de eurodeputat. Iar dacă ar mai fi avut cineva vreun dubiu cu privire la modelul politic al PMP, Funeriu a ţinut să-l spulbere: „A fost o perioadă extraordinară pentru mine în administraţie, atât ca ministru, cât şi la Cotroceni, lângă Traian Băsescu, în momentele cheie din 2012 şi 2013“.
Potrivit lui Eugen Tomac, PMP şi-ar propune să obţină la europarlamentare 10% din voturi (adică, aproximativ dublu decât indică sondajele de opinie).
Liber la transferuri de la PDL
În momentul de faţă, PMP are filiale în toate judeţele şi patru deputaţi: Eugen Tomac, Valerian Vreme, Mihaela Stoica şi Clement Negruţ. De apropiere de PMP a fost acuzat şi deputatul Florin Popescu, motiv care i-a adus excluderea din PDL. Odată oficializat partidul este de aşteptat ca mai mulţi senatori şi deputaţi să-şi declare adeziunea la această formaţiune. Pe surse, se vehicula ieri că nu mai puţin de 15 aleşi (de la PDL, dar şi de la alte partide) intenţionează să facă pasul spre PMP la începutul sesiunii parlamentare următoare.
Până atunci, singurul democrat-liberal care nu s-a ferit să comenteze pozitiv întărirea PMP cu foşti consilieri de la Cotroceni a fost ex-premierul Emil Boc. „Este un demers sănătos. Sunt oameni politici care s-au validat în viaţa publică şi sunt convins că au multe de spus pe scena politică actuală“, a declarat Boc, adăugând că „până nu este prea târziu“ trebuie „lăsate orgoliile deoparte“ şi făcută unificarea dreptei.