16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSportParlamentul a votat: Curtea Constituţională să-şi dea avizul pe suspendare până vineri,...

Parlamentul a votat: Curtea Constituţională să-şi dea avizul pe suspendare până vineri, la prânz

Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00, informează Mediafax.

Vom reveni cu informaţii.

Cele mai citite

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă