23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportNoua Constituţie, revizuită şi negociată

Noua Constituţie, revizuită şi negociată

Proiectul noii Constituţii ar putea să sufere unele modificări în urma recomandărilor Comisiei de la Veneţia.  USL nu a stabilit când va avea loc referendumul de revizuire, dar Victor Ponta avansează deja o excepţie: viitorul preşedinte să aibă mandat de cinci ani, potrivit actualei Constituţii,  şi atribuţii reduse, potrivit textului revizuit. 

În urma observaţiilor făcute de Comisia de la Veneţia, din proiectul de Constituţie se va scoate termenul “decizie” din sintagma care definea Parlamentul ca “for de dezbatere şi decizie”. Anunţul a fost făcut de preşedintele Comisiei Constituţionale, Crin Antonescu, la finalul unei discuţii cu experţii în drept constituţional ai Comisiei de la Veneţia. Specialiştii Comisiei au atras atenţia că termenul “decizie” ar putea să nască interpretări prea largi, contestând, în acest fel, unul dintre articolele care oferă Parlamentului un statut privilegiat. “Sunt tot felul de decizii, iar unele decizii nu sunt luate de Parlament, ceea ce e corect.”, a explicat Crin Antonescu.

De asemenea, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au recomandat parlamentarilor români să renunţe la articolul care descrie exact puterile în stat şi unde preşedintele nu este menţionat ca parte a puterii executive.

 “Vom medita la acest lucru”, a fost răspunsul lui Crin Antonescu.

“Am dat explicaţii în legătură cu natura prerogativelor prezidenţiale, cu faptul că acestea ar fi sau nu ar fi reduse. Sigur că aici am regăsit ecoul probabil al lacrimilor domnului Blaga sau al altor domni şi doamne după puterile unui preşedinte care nu va mai fi Traian Băsescu“, a comentat Crin Antonescu.

Pe de altă parte, secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat că în ceea ce priveşte limitarea puterilor preşedintelui şi scoaterea acestuia din sfera executivă prin întărirea Parlamentului nu există din partea Comisiei “nicio obiecţie de principiu”.

Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi-au mai manifestat interesul pentru clarificarea, prin Constituţie, a modului în care Avocatul Poporului poate fi demis.

Thomas Markert a adăugat a declarat că este bucuros că a aflat că revizuirea Constituţiei este puţin probabil a fi adoptată anul acesta, rămânând mai mult timp pentru dezbatere.

Unele dintre observaţiile Comisiei de la Veneţia s-au regăsit şi în recomandările Consiliului Legislativ care a contestat definirea Parlamentului ca “for suprem de decizie”.

 Consiliul Legislativ apreciază că şeful statului este parte a puterii executive, alături de premier, şi nu poate pierde acest statut, chiar dacă atribuţiile sale au fost modificate de Comisia Constituţională.

Proiectul de revizuire a Constituţiei urmează să fie analizat şi de Curtea Constituţională după care va intra în dezbaterea Parlamentului.

 

Excepţia lui Ponta

Liderii USL nu au decis, încă momentul în care vor organiza referendumul pentru noua Constituţiei dar fac deja calcule despre modul în care se va aplica.

Premierul Victor Ponta a susţinut, ieri,  că, în ipoteza în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, noua Constituţie se va aplica viitorului preşedinte, cu excepţia prevederii referitoare la durata mandatului.

“Dacă noul preşedinte candidează pentru un termen de cinci ani, nu de patru, cum e trecut în revizuire, primul lui mandat va fi de cinci ani. Toate celelalte prevederi se aplicã evident de la intrarea în vigoare a noii Constituţii”, a explicat Ponta.

Mandatul prezidenţial, potrivit Constituţiei actuale, este de cinci ani. În proiectul de Constituţie durata mandatului a fost modificată, aceasta fiind diminuată la patru ani.

Premierul Victor Ponta a adăugat că PSD va decide, la sfârşitul lunii august strategia sa privind adoptarea revizuirii Constituţiei. El a enumerat şi cele trei variante posibile: în toamnă, cu prag de 50%, odată cu alegerile europarlamentare, cu acelaşi prag sau odată cu prezidenţialele, cu prag de 50%. 

Cele mai citite

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă