21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportMihai Tudose susține că întâlnirea cu reprezentanții FMI nu a fost „un...

Mihai Tudose susține că întâlnirea cu reprezentanții FMI nu a fost „un dialog”: Le-am spus ce am avut de spus

Premierul Mihai Tudose a vorbit, într-un interviu acordat postului Antena 3, despre discuțiile pe care le-a purtat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI).

„Vă recunosc că nu a fost un dialog. Le-am spus ce am avut de spus. Le-am făcut cunoștință cu ministrul de Finanțe, să se ducă acolo să se mai uite pe cifre. Le-am spus că vine rectificarea bugetară săptămâna viitoare, pozitivă, și le-am urat succes în activitate. Dar, repet, dacă și pe asta o greșesc, după atâtea greșeli nu e permis. Te duci ca la un doctor. Te duci că te doare un ochi și mi-a tăiat piciorul. M-am dus că mă doare celălalt și mi-a scos ochiul. Ajunge. La cantitatea de specialiști pe care o au, eu m-am referit doar la ultimul an. Dacă ne uităm în istorie, nu prea le-a ieșit”, a susținut premierul Tudose.



 

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că s-a întâlnit cu reprezentanții FMI și ai Băncii Mondiale pentru le arăta cifrele pentru previziunea de sfârșit de an, respectiv pentru a primi suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României.

Ulterior a afirmat, la TVR, că i-a avertizat pe reprezentanții FMI că ultimele lor două previziuni despre România au fost greșite.

„Am avut o discuție astăzi cu FMI, care, tot așa, avea o previziune. Discuția a fost foarte simplă: ultimele două previziuni pe care le-ați făcut despre România au fost greșite. Noi am spus că vom crește cu 5,2, voi ați spus că vom crește cu 3, după aia voi ați spus că nu vom crește deloc, uite că s-a făcut 5,7. Dacă și data viitoare o dați strâmbă, pe românește, și ultima acum este previziunea de închidere de an cu deficitul bugetar, noi susținem că ne închidem sub 3 — 2,95 — 2,98, ei — că e 3 și un pic. Dacă voi dați acest tip de comunicare, eu înțeleg că pot exista două tipuri de abordare: ori nu vă pricepeți absolut deloc, sau are cineva ceva cu România. În ambele cazuri este ultima dată când mai interacționăm că …”, a afirmat Tudose la TVR. 


 

 

Cele mai citite

Florinel Coman, după ce FCSB a cucerit primul titlu din ultimii 9 ani: „E un moment unic care va rămâne în inima mea”

FCSB a învins-o pe Farul cu 2-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, și a cucerit un nou titlu după 9 ani de așteptare. La...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă