25.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSportLupta din USL se dă pentru Cotroceni, susţine Raluca Turcan (PDL)

Lupta din USL se dă pentru Cotroceni, susţine Raluca Turcan (PDL)

Deputatul Raluca Turcan crede că “lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni”.

“Lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni, nu pe iniţiative legislative, pe proiecte de dezvoltare la nivel naţional sau european. USL demonstrează din plin, acum, că nu a fost niciodată despre România, ci despre jaf, imunitate şi incompetenţă.De doi ani, cu asta se ocupă Victor Ponta şi Crin Antonescu: cu alimentarea cu bani a baronilor locali şi clientela politică, protecţia acestora în faţa justiţiei prin legi date de Parlament şi distrugerea economiei româneşti”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Aceasta crede că “stânga românească a înghiţit într-un mod sinistru PNL şi candidatul lor la prezidenţiale”.

“PDL rămâne singurul garant al statului de drept. Vom susţine candidaţii noştri la cele două competiţii electorale prin promovarea valorilor democratice, prin promovarea proiectelor concrete, nu a minciunilor marca “Ponta/Antonescu”. Vom ţine România pe drumul european şi vom urmări creşterea bunăstării românilor”, a adăugat Raluca Turcan.

Cele mai citite

România va dona Ucrainei un sistem PATRIOT

Rromânia va dona Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în ședința de astăzi. “Având în vedere...

Ce modificări se pregătesc pentru aplicația WhatsApp

WhatsApp ar putea suferi modificări în viitorul apropiat. Oficialii au în plan să urmeze exemplul Instagram. Așa cum există la Instagram, WhasApp ar putea introduce...

Candidații validați pentru funcția de președinte al USR. Dreapta Unită, aproape de rupere

Şase dintre cele zece candidaturi pentru preşedinţia Uniunii Salvați România (USR) au fost validate, potrivit formațiunii politice.Cei care au rămas în cursă sunt: Elena...
Ultima oră
Pe aceeași temă