28.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportLiberalii germani nu cred în USL. Politicieni PNL: Nu am văzut analiza

Liberalii germani nu cred în USL. Politicieni PNL: Nu am văzut analiza

Fundaţia germană Friedrich Naumann, apropiată Partidului Liber-Democrat, parte a coaliţiei guvernamentale de la Berlin, caracterizează drept „extrem de fragilă” alianţa dintre omologii lor de la Bucureşti, PNL, şi PSD, partid care chiar dacă „nu e de iure urmaşul PCR, a devenit totuşi patria politică a multor membri ai Partidului Comunist Român”.

Fundaţia identifică şi motivul care stă la baza formării alianţei dreapta-stânga: „Învins la prezidenţialele din 2009, liderul PNL vrea neapărat să câştige la următoarea încercare”. În analiza preluată şi de Deutsche Welle, liberalii germani îşi exprimă însă neîncrederea că înţelegerea încheiată de Crin Antonescu şi Victor Ponta va fi respectată până la capăt, în condiţiile în care pe scena politică românească s-au format şi, apoi, rupt mai multe coaliţii.

În ceea ce priveşte o ipotetică nouă asociere cu PDL, Fundaţia atrage atenţia asupra pericolului „ca alianţa tactică, electorală a liberalilor cu partide de cu totul altă factură ideologică, decât cea liberală, să slăbească PNL”.

Deşi Fundaţia Friedrich Naumann este considerată partener al PNL, fiind trecută ca atare şi pe pagina de internet a partidului, liderii liberali au evitat să comenteze aprecierile colegilor din Germania. „Nu sunt la curent, nu am văzut analiza”, a fost refrenul preferat al membrilor conducerii PNL contactaţi de „România liberă”.

Citeşte analiza Fundaţiei Friedrich Naumann pe pagina în limba română a Deutsche Welle.

Cele mai citite

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

Clienții Hidroelectrica primesc o veste proastă. lata online prin aplicația iHidro se amână

Hidroelectrica reia licitație pentru implementarea unui sistem de plăți online în aplicația sa, iHidro. Prima licitație a fost anulată dearece oferte primite au fost...

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă