13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportLiberalii acuza PD ca nu-si asuma guvernarea

Liberalii acuza PD ca nu-si asuma guvernarea

Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a acuzat ieri, la Alba Iulia, PD ca promoveaza o agenda politica diferita de cea a Aliantei “D.A.”. Orban a spus ca disocierea PD de actul guvernarii, promovata prin cele trei voci care nu fac parte din Guvern – Traian Basescu, Emil Boc si Adriean Videanu -, lasa impresia ca PNL ar putea ajunge in opozitie.
Pentru a-si argumenta acuzatiile, liderul liberal s-a folosit de un cunoscut proverb romanesc – “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti” -, incercand astfel sa justifice si opozitia lui fata de realizarea Aliantei “D.A.” la sfarsitul anului 2003. “Am avut gura spurcata atunci. Ceea ce se intampla acum ne pune in riscul de a ajunge in opozitie nu pentru urmatorii patru ani, ci pentru 8-12 ani. Prin toate actiunile, PD lasa impresia ca Guvernul este liberal. Preocuparea principala a democratilor este sa scape de perceptia ca nu sunt la guvernare”, a precizat Orban in fata unei sali arhipline si electrizate de discursul radical.

“Basescu ne toaca cu bau-baul anticipatelor”

De asemenea, presedintele PNL Bucuresti l-a acuzat pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, de faptul ca insista pe problema alegerilor anticipate. “Suntem tocati cu bau-baul alegerilor anticipate. Scopul alegerilor anticipate nu este intarirea sprijinului guvernamental, ci in el se ascunde dorinta de a schimba primul ministru si raporturile de forte din Parlament. Se lasa impresia unui guvern minoritar si fara autoritate, ceea ce dauneaza negocierilor cu Uniunea Europeana. Actiunile politice ale PD arata ca agenda politica a acestui partid este diferita de cea a Aliantei. Este momentul sa-si dea seama colegii din PD ca trebuie sa-si schimbe stilul. Nu poti sa fii si la guvernare si, in acelasi timp, trei guri care nu fac parte din Guvern sa nu-si asume responsabilitatea pentru actul de guvernare. Politica nu se face astfel. Dupa cum si-au ales conducerea, se vede ca nu vor sa plateasca nota actului de guvernare. Nu prin agende ascunse se face politica, ci prin impartirea raspunderii”, a mai declarat Orban.
Liderul liberal a adaugat ca nu intelege graba cu care PD si-a desemnat deja viitorul candidat la functia de presedinte al tarii, in conditiile in care Traian Basescu a castigat functia de sef al statului drept candidat al Aliantei. “Nu inteleg graba democratilor. Poate au o stire referitoare la alegeri anticipate pentru Presedintie”, a mai afirmat Orban. Referindu-se la fuziune, el a spus ca liberalii nu au nimic in comun cu PD si ca ideea de fuziune reprezinta doar sindromul unei crize de idei in interiorul Coalitiei.
“Aproape toate partidele, cu exceptia PNL, sunt cluburi eterogene transformate in clanuri bugetivore, grupate in jurul unei personalitati pentru a ajunge la putere. Disparitia PNL de pe scena politica ar insemna realizarea visului de aur al lui Ion Iliescu, acela ca jumatate din FSN sa fie in dreapta, iar cealalta jumatate in stanga spectrului politic”, a completat Orban.

Tariceanu – evaziv

Premierul Calin Popescu Tariceanu a comentat evaziv acuzatiile colegului sau de partid, spunand ca “nu incercam sa dam impresia ca responsabilitatea guvernarii este in alta parte”. Acesta a mai declarat ca exista o colaborare buna cu Partidul Democrat. “Guvernarea nu inseamna de cele mai multe ori recunoasterea realizarilor. Se contabilizeaza mai degraba nereusitele. Am avut o colaborare buna cu PD. Exista insa exceptii, atat la ei, cat si la noi. In perioadele electorale lucrurile ies mai repede in public, insa sunt convins ca in continuare vom avea o colaborare excelenta”, a afirmat presedintele PNL.

Cele mai citite

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă