28.9 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSportLăzăroiu: Probabilitatea ca USL să obţină 50% la parlamentare este zero

Lăzăroiu: Probabilitatea ca USL să obţină 50% la parlamentare este zero

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, le-a adresat, luni, ziariştilor „două întrebări de perspicacitate”, el arătând că probabilitatea ca USL să obţină 50% la alegerile parlamentare este zero.

„Dacă ieri au fost alegeri în cele mai favorabile colegii ale USL şi scorul maxim pe care l-au obţinut a fost 45%, care e probabilitatea ca USL să fi luat 50%, ieri, dacă erau alegeri?”, a fost prima întrebare a lui Sebastian Lăzăroiu.

Tot el a dat şi răspunsul: „Având în vedere că media întotdeauna este mai mică decât maximul, probabilitatea era zero. Probabilitatea ca USL să ia 50%, când în cele mai bune colegii ia 45%, este zero”, informeaza Mediafax.

El a precizat că a doua sa întrebare se referă la postul Antena 3 care, în opinia ministrului, s-a implicat activ de partea candidaţilor USL în campania electorală.

„Antena 3 s-a implicat activ de partea candidaţilor USL în campania asta. A vrut să arate utilitatea pe care o are în obţinerea celor 50%, dar şi pentru cele 20 de locuri pe care PC le-a negociat. La ce a fost utilă Antena 3 şi de ce USL le dă 20 de locuri celor de la PC?”, a întrebat Lăzăroiu, după care a plecat la şedinţa BPN al PDL fără a răspunde întrebărilor jurnaliştilor.

Cele mai citite

Demisiile voluntare s-au redus, iar concedierile sunt în creștere. Angajații evită schimbarea locului de muncă

Piața muncii din România traversează o perioadă de transformare, marcată de scăderea numărului de demisii voluntare și de creșterea concedierilor, potrivit lui Călin Fusu,...

Sindicaliștii din Sănătate avertizează: Noua lege a salarizării ar putea reduce veniturile pentru mii de angajați

Creșterile prevăzute în proiectul noii legi a salarizării nu garantează venituri mai mari pentru angajații din sistemul sanitar, susține Federația „Solidaritatea Sanitară”.Potrivit unei analize...

Cod galben de caniculă în mai multe regiuni. Temperaturile urcă până la 36 de grade duminică

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de caniculă pentru 14 județe, valabilă sâmbătă, pe fondul temperaturilor ridicate și al...
Ultima oră
Pe aceeași temă