19 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSportLăzăroiu avertizează că o suspendare a preşedintelui va fi "un cartof fierbinte"...

Lăzăroiu avertizează că o suspendare a preşedintelui va fi „un cartof fierbinte” în mâna opoziţiei

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a avertizat luni opoziţia că, dacă va recurge la suspendarea preşedintelui, această procedură nu va rezolva problemele de structură a Româniai şi va fi „un cartof fierbinte” în mâna iniţiatorilor, potrivit Newsin.

În cadrul unei discuţii cu cititorii Hotnews, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a opinat că, deocamdată, scenariul căderii Guvernului, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei, urmată de suspendarea preşedintelui şi alegeri anticipate nu este plauzibil. „Dar evident vor mai fi moţiuni şi la toamnă. În rest, cred că da, există o strategie a opoziţiei pentru suspendare în cazul în care Guvernul îşi pierde majoritatea. Un lucru e cert: o asemenea strategie nu rezolvă problemele de structură ale României. Mai mult decât atât, iniţiatorii se vor trezi cu un cartof fierbinte în braţe dacă îşi vor duce până la capăt planul”, a spus Lăzăroiu.

Lăzăroiu a opinat că moţiunea pe care opoziţia o va depune în urma asumării răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate nu va trece. „După întâlnirea de ieri mi s-a părut, dar poate fi doar o impresie a mea, că unii dintre cei de la PDL care erau dispuşi să voteze moţiunea se vor gândi de două ori. Poate că vor înţelege mai bine implicaţiile”, a spus consilierul preşedintelui Băsescu.

De altfel, în ce priveşte întâlnirea care a avut loc duminică la Snagov între parlamentarii PDL, premier şi preşedintele Băsescu, Lăzăroiu a precizat că şeful statului „a cerut principalului partid la guvernare să decidă dacă îşi asumă programul de austeritate şi dacă da, să dea dovadă de solidaritate cu acest program”.

Consilierul prezidenţial a mai spus că PDL mai are încă şansa să nu devină o simplă maşinărie electorală bazată pe clientelă. „Partidul dă deja un test greu. Şi cred că va mai da şi altele în perioada următoare. Pentru că este o perioadă dificilă”, a spus Lăzăroiu.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a explicat că, dacă moţiunea de cenzură ar trece şi s-ar forma o nouă majoritate care propune un premier, iar Traian Băsescu ar refuza să-l desemneze, aşa cum a făcut la sfârşitul anului trecut, atunci liberalii ar iniţia procedurile de suspendare.

„Dacă am avea o majoritate cu care să construim un Guvern şi un program de guvernare pe baza soluţiilor pe care noi le susţinem, i-am cere preşedintelui, cum am făcut-o şi toamna trecută, să desemneze un premier al acestei majorităţi. Dacă nu ar face-o şi ar face ca toamna trecută, ca împotriva unei majorităţi parlamentare să-şi impună voinţa, da, am iniţia procedurile de suspendare”, a spus Antonescu, duminică, la Realitatea Tv, întrebat fiind care ar fi condiţiile specifice pentru ca liberalii să demareze procedurile de suspendare.

Preşedintele PNL a explicat şi motivele constituţionale ale unei posibile suspendări. „Dacă Traian Băsescu s-ar comporta într-un mod în care să încalce Constituţia, să nu respecte un principiu esenţial consfinţit în această Constituţie, şi anume că Guvernul României este învestit de Parlament, guvernează ţara în baza unui program de guvernare aprobat de Parlament şi este responsabil în faţa Parlamentului, dacă aceste principii fundamentale ar fi încălcate de preşedinte şi ar obstrucţiona guvernarea ţării, da (PNL ar demara procedurile de suspendare – n.r.)”, a spus Antonescu.

Cele mai citite

VIDEO Adolescent de 16 ani, în arest preventiv după ce a comis un val de infracțiuni

Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Baia de Fier, a fost arestat preventiv, pentru comiterea mai multor infracțiuni. Acesta a furat mașina...

Fost ministru al Sănătății, acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită în formă continuată

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este acuzat de procurorii DNA de luare de mită în formă continuată de la pacienți, potrivit surse G4Media. Nelu...

Rahatul ca ingredient electoral – Academia Catavencu

Poopcopter-ul este o invenție a unui tip, un soi de vehicul aerian fără pilot care utilizează un recipient în formă de clopot pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă