12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportLaszlo Borbely, suspectat de corupţie în dosarul fostului şef al fondurilor de...

Laszlo Borbely, suspectat de corupţie în dosarul fostului şef al fondurilor de la Mediu

Fostul ministru al mediului, deputatul UDMR, Laszlo Borbely, ar fi implicat din nou într-o anchetă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care a fost trimis în judecată Adrian Mândroiu, fostul său subordonat de la şefia Programului Operaţional Sectorial pentru Mediu şi şeful fondurilor structurale, spun surse judiciare.

În vizorul procurorilor s-ar afla, pe lângă Borbely, şi membri ai unui consiliu judeţean, parte disjunsă din dosar spun sursele RL.

Faptele care l-ar implica şi pe Borbely ar fi fost săvârşite începând cu aprilie 2011, când era ministru al Mediului. Aceste fapte ar fi fost dezvăluite de unul dintre arestaţii preventiv. spun surse neconfirmate oficial.

Borbely ar fi fost deja audiat în acest dosar, dar procurorii nu îl pot pune sub învinuire deoarece beneficiază de imunitatea conferită de Legea răspunderii ministeriale potrivit căreia nici un fost ministru nu poate fi pus sub învinuire, percheziţionat, reţinut sau arestat fără aprobarea camerei din care face parte dacă e parlamentar, iar Borbely este parlamentar UDMR. Laszlo Borbely nu a putut fi contactat pentru a confirma informaţiile.

Procurorii au mai încercat într-un dosar de corupţie să obţină avizul de începere a urmării penale a lui Borbely, dar Parlamentul NU a admis  cererea DNA.

În acest ultim dosar, nefiind siguri că vor obţine avizul Parlamentului, procurorii anticorupţie ar fi decis să-i trimită în judecată pe autorii direcţi ai faptelor penale, spun surse judiciare.

Cine a fost trimis în judecată şi pentru ce

Procurorii anticorupţie, prin rechizitoriu, i-au trimis în judecată pe:

 –MÎNDROIU ADRIAN, în stare de arest preventiv, fost director general la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu – AM POSM şi la Direcţia Fonduri Structurale (DFS) din DG AMPOSM, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie,

 –FRANK NICOLAE, în stare de arest preventiv,administrator al unor societăţi comerciale de consultanţă, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare dei nfluenţă, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie,

 –GOGA VLAD CRISTIAN, în stare de arest preventiv,administrator al unor societăţi comerciale de consultanţă, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie,

 CIMPOCA DANIELA şi BĂRBAT IULIA, însarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

 Firma favorizată pentru “asistenţă” : TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL

 În perioada noiembrie 2011- aprilie 2013, Adrian Mîndroiu, în calitate de director general la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AM POSM) şi la Direcţia Fonduri Structurale (DFS) din AM POSM, în mod repetat, a pretins şi primit bani, alte foloase şi a acceptat daruri de la reprezentanţii firmelor conduse de Nicolae Frank  şi Vlad Cristian Goga, cu complicitatea inculpatelor Daniela Cimpoca şi Iulia Bărbat, pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari din cadrul AM POSM  pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului menţionat, între care şi firma TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL.

Mizele: contract de 19,94 milioane de lei, semnat în 2011, plus noi contracte până în 2020

Concret, spun procurorii anticorupţie,  “la data de 5 aprilie 2011, între reprezentanţii firmei TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL şi autoritatea de mediu s-a semnat un contract având ca obiect acordarea de asistenţă tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare aparţinând de POSM, legat de proiectele finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă. Valoarea contractului este de 19,94 milioane de lei.

          Pentru a rezolva problemele legate de ritmicitatea plăţilor şi pentru a obţine sprijinul în adjudecarea unor noi licitaţii pe viitor, respectiv 2014-2020, membrii asocierii infracţionale au efectuat mai multe acte materiale de cumpărare a influenţei directorului AMPOSM, Mîndroiu Adrian”.

Şpăgile primite de Mândroiu : un BMVX1, un ceas de mână, excursii în Insulele Mauritius, bani

Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, Adrian Mîndroiu a pretins şi primit următoarele sume de bani sau  foloase:

în perioada 23-25 noiembrie 2011, Mîndroiu Adrian a primit de la Frank Nicolae, prin intermediul inculpatei Cimpoca Daniela, un ceas de mână;

– în perioada iulie 2012-prezent (aprilie 2013), Mîndroiu Adrian a primit folosinţa gratuită a unui autoturism nou marca BMW X1, XDRIVE, de la Goga Vlad Cristian, colaborator al TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL, în echivalent de 18.027 euro, cu sprijinul inculpatei Bărbat Iulia;

– în data de 6 februarie 2013,  Mîndroiu Adrian  a cerut o excursie de două săptămâni în insulele Mauritius pentru două persoane (el şi soţia sa) pentru luna octombrie 2013 de la Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, în echivalent de 5.324 euro;

în cursul lunii octombrie 2012, Mîndroiu Adrian a pretins 30.000 lei şi a primit 13.000 lei de la Goga Vlad Cristian, cu complicitatea inculpatei Bărbat Iulia. Primirea banilor a fost disimulată în contractul de prestări-servicii încheiat între Mîndroiu Adrian, ca persoană fizică autorizată, în calitate de prestator şi o societate comercială, în care Bărbat Iulia era administrator, în calitate de beneficiar.

 – în perioada 16-21 februarie 2013, Mîndroiu Adrian  a acceptat direct şi indirect cu titlu de dar suma de 500 lei, de la  Goga Vlad Cristian, suma fiind remisă de inculpata Bărbat Iulia.

50.000 de euro- fond de rezervă constituit în 2011 pentru mituire

 La data de 6 aprilie 2011, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat şi Mîndroiu Nicolae, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme în derularea contractelor cu autorităţile statului, fie trebuie mituiţi pentru obţinerea unor astfel de contracte.

Reţeau şi-a continuat acţiunile de corupere şi după instalarea Guvernului Ponta

Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, “în perioada 21 februarie 2013- aprilie 2013, inculpaţii Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian (fie împreună, fie separat) s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili condiţiile de cumpărare a influenţei acestuia pe lângă alţi funcţionari din acelaşi consiliu judeţean sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorităţi contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian”.

 În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor Mîndroiu Nicolae şi  Goga Vlad Cristian, au anunţat procurorii.

 La data de 5 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Mîndroiu Nicolae, Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian.

 Dosarul va fi judecat de o instanţă a Tribunalului Bucureşti.

 

 

Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă