26.9 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSportIoana Băsescu, la un pas de a-şi înregistra "Mişcarea Populară" la OSIM....

Ioana Băsescu, la un pas de a-şi înregistra “Mişcarea Populară” la OSIM. Vezi cât are de aşteptat până la decizia finală

“Mişcarea Populară” ar putea deveni oficial marcă înregistrată, după ce Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a depus în aprilie solicitarea la OSIM.

Cererea de înregistrare a mărcii “Mişcarea Populară” a ajuns în faza “examinării de fond”, urmând să fie finalizată printr-o decizie a OSIM.

“Dorim să informăm opinia publică că cererea de înregistrare marcă menţionată anterior se găseşte în prezent în faza examinării de fond, urmând ca într-un viitor apropiat să fie finalizată printr-o decizie a OSIM. Ne exprimăm regretul asupra acestui incident şi, cu atât mai mult, asupra speculaţiilor greu de calificat făcute de unele publicaţii”, se arată într-un comunicat al OSIM, citat de Mediafax.

Precizarea vine după ce în presă au apărut informaţii conform cărora, potrivit site-ului OSIM, la starea legală a mărcii “Mişcarea Populară” joi era menţionat aviz de refuz provizoriu total.

Ioana Băsescu a depus în 11 aprilie, la OSIM o cerere de înregistrare a mărcii “Mişcarea Populară”, domeniile asociate fiind educaţie, instruire, divertisment, servicii ştiinţifice şi tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale şi sociale.

Potrivit OSIM, de la depunerea cererii pot trece şi 8 luni până la eliberarea certificatului de înregistrare. Termenul se poate însă prelungi, dacă există contestaţii sau opozanţi. În această perioadă însă marca pentru care s-a depus cererea beneficiază de protecţie. De asemenea, nicio altă persoană nu poate înregistra o marcă asemănătoare.

“Mişcarea Populară” este văzută ca unul dintre proiectele PDL pentru alegerile din 2012. Concret, ar fi partidul pe care şi-l pregăteşte Traian Băsescu, după terminarea mandatului de la Cotroceni.

Unul dintre cei care a confirmat planurile şefului statului a fost senatorul PDL Radu Berceanu. “În momentul în care preşedintele o mandatează pe fiica sa cea mare să înregistreze o marcă legată de un partid sau de o mişcare politică, e clar că are o semnificaţie. Ioana Băsescu nu s-a apucat ea, aşa, singură şi, chiar dacă s-ar fi apucat, preşedintele ar fi reacţionat”, declara Berceanu săptămâna trecută.

Despre “Miscarea Populară” s-a vorbit ca despre platfomra care să acopere dreapta politicii şi care să cuprindă PDL, UDMR şi PNŢCD ca alternativă la alianţa electorală dintre PNL şi PSD.

De altfel, chiar astăzi, liderul PNŢCD, partid care nu a intrat în Parlament în ultimii 12 ani, anunţa că formaţiunea îşi pregăteşte relansarea. Întrebat dacă PNŢCD ar putea adera la Mişcarea Populară, despre care se vehiculează că se va constitui în jurul PDL, liderul ţărănist a precizat că nu poate da un răspuns clar.

“Vom face o analiză să vedem cum stăm la nivel naţional şi local şi vom lua decizia dacă mergem pe linia platformei Calea Dreaptă sau va trebui să ne repoziţionăm sub o formă sau alta”, a spus Victor Ciorbea.

 

 

 

Cele mai citite

Armata ucraineană: Ucraina a distrus radarele sistemelor ruseşti S-300, S-400 în Crimeea ocupată

Forţele ucrainene au distrus două radare ale sistemelor de apărare aeriană S-300 şi S-400 în mai multe zone din Crimeea ocupată în noaptea de...

Clotilde Armand află că plângerile penale nu se depun pe Facebook

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul înfrânt al sectorului 1 din Capitală, Clotilde Armand, a învățat o lecție prețioasă la aceste alegeri locale: plângerile penale se...

Macron a cerut partidelor rivale din ambele părți ale spectrului politic să i se alăture împotriva partidului de extrema dreaptă Adunarea Naţională (RN)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri partidelor rivale din ambele părţi ale centrului politic să i se alăture pentru a forma o alianţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă