27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSportÎntâlnire Ponta-Băsescu la Cotroceni

Întâlnire Ponta-Băsescu la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta.

Este prima întrevedere din acest an, dintre cei doi oficiali. Întâlnirea a avut în vedere bugetul pe 2013.

“Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au avut o întrevedere astăzi, la Palatul Cotroceni, care a durat mai bine de o oră şi jumătate şi în cadrul căreia s-au discutat chestiuni legate de bugetul României pe anul 2013 şi de finanţarea deficitelor”, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, potrivit Mediafax.

De asemenea, Guvernul a remis presei un comunicat conform căruia “primul-ministru Victor Ponta a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele României Traian Băsescu pe tema apropiatei vizite a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti”.

“În cadrul acestei întâlniri s-au abordat şi alte teme de importanţă pentru anul 2013”, se mai arată în comunicat.

Guvernul mai precizează că “întâlnirea s-a desfăşurat în cadrul instituţional normal Guvern-Preşedinţie”.

Reamintim că o misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Erik de Vrijer, se va afla la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie. Printre principalele teme care vor fi discutate atunci se află bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară.

FMI a întrerupt misiunile de evaluare după luna septembrie a anului trecut, motivând că doreşte să discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat după alegerile parlamentare din luna decembrie. Totuşi, în noiembrie a fost prezentă o misiune tehnică, în timpul căreia experţii FMI au analizat performanţele economice şi bugetare, fără a face însă niciun fel de declaraţii publice şi fără un raport către consiliul director al Fondului.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009, şi urmează să se finalizeze în lunile martie-aprilie ale acestui an.

Fostul ministru de finanţe Florin Georgescu declara, însă, în luna noiembrie, că Guvernul intenţionează să negocieze chiar din luna ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiţionalităţile nerealizate curprinse în actuala înţelegere, care ar urma să fie închisă înainte de termen.

Cele mai citite

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă