27.5 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSportFotbalGALERIE FOTO. Alisha Lehmann s-a întors în brațele fostului iubit

GALERIE FOTO. Alisha Lehmann s-a întors în brațele fostului iubit

Idila dintre Alisha Lehmann și Douglas Luiz pare să se fi reaprins, după ce pe rețelele de socializare au apărut fotografii cu cei doi de la petrecerea de Anul Nou. Imaginile au fost postate chiar de pe contul elvețiencei considerată cea mai sexy jucătoare de fotbal din lume.

Fotbalista lui Aston Villa a împărtășit cu cei 16 milioane de fani de pe Instagram instantanee de la petrecerea de Revelion la care a participat, Douglas Luiz fiind protagonistul câtorva. Cu mesajul: „La mulți ani 2024”, într-o fotografie se vede cum cei doi se privesc cu dragoste unul în brațele celuilalt, în timp ce în alta Luiz își pune mâna pe talia divei în vârstă de 24 de ani.

Jucătorul brazilian i-a răspuns Alishei, scriindu-i: „Te iubesc”. Deși nu a existat o confirmare oficială a reînnodării relației dintre cei doi, fanii au părut convinși în secțiunea de comentarii, un utilizator Instagram scriind: „Din nou cu Douglas Luis, wow”, în timp ce Rachel Daly, coechipiera lui Lehmann de la Villa, a răspuns cu un emoji cu ochi în formă de inimă.

Alisha Lehmann și brazilianul cotat de site-urile de specialitate la 60 de milioane de euro s-au cunoscut pe holurile clubului Aston Villa și s-au iubit pătimaș timp de aproape un an, până în noiembrie 2022, când s-au despărțit. Interesant este că, înainte de a se cupla inițial cu Douglas Luiz, Alisha a avut o relație cu Ramona Bechmann, colega ei de la echipa națională a Elveției.

Alintată „Barbie din fotbal”, elvețianca Alisha Lehmann este una dintre cele mai urmărite sportive de pe rețelele sociale, iar asta îi aduce venituri considerabile. Recent, aceasta și-a lasant un calendar în care apare în ținute sexy, versiunea normală costând 49,99 lire sterline, iar cea în ediție limitată nu mai puțin de 149,99 lire. Fotbalista este deja la a doua lansare, asta după ce în 2022 s-a bucurat de succesul fulminant pe care l-a avut printre fani cu primele poze incendiare.

Dacă Douglas Luiz prosperă din punct de vedere profesional, fiind în acest moment pe locul al doilea în Premier League cu Villa, la doar trei puncte de liderul Liverpool, nu se poate spune la fel și despre Alisha. Echipa feminină a lui Aston Villa se află pe locul nouă în clasament, după ce a pierdut șapte din primele zece meciuri, iar elvețianca nu a reușit să marcheze niciun gol în Womens Super League.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă