25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportFormula 1Extremele protestelor de la Galați: De la „DNA să vină să vă...

Extremele protestelor de la Galați: De la „DNA să vină să vă ia!“, la „DNA Galați, bucuria borfașilor“. Mulți locuitori sunt nemulțumiți că politicienii din județ nu sunt anchetați, în ciuda dezvăluirilor pe care presa le face de 27 de ani

Procurorii anticorupție sunt susținuți acolo unde își fac treaba corect, dar acest lucru nu se întâmplă în toată țara. Gălățenii care s-au adunat seară de seară, în februarie, la protestele din fața Prefecturii au manifestat pentru susținerea luptei anticorupție și DNA. La 30 de metri de sediul PSD s-a scandat „PSD, partidul mafie!” și „DNA să vină să vă ia!”, dar în mulțimea de pancarte pro-DNA a fost și una cu un mesaj care iese din tipar: „DNA Galați, bucuria borfașilor”!

Pancarta exprimă nemulțumirea multor gălățeni că politicienilor care conduc orașul și județul nu li se întâmplă nimic, deși de ani de zile presa tot dezvăluie afaceri de partid pe bani publici, trafic de influență etc. Nu se poate spune că DNA Galați nu are în portofoliu anchetarea unor cazuri de corupție în care au fost implicate personaje politice influente, ca fostul baron de Brăila Bunea Stancu, primarul din Tulcea, Gheorghe Hogea, sau fostul primar al Brăilei Aurel Simionescu. DNA Galați a anchetat și cazul fostului prefect de Galați Cătălin Bocăneanu, ajuns în închisoare în 2014 pentru trafic de influență și o luare de mită derizorie: o baterie de duș. Dar miza afacerilor clientelare de la Galați nu se reduce la o baterie de duș.

Dar miza afacerilor clientelare de la Galați nu se reduce la o baterie de duș. Apoi, Bocăneanu nu e asociat de gălățeni cu clasa politică, este doar un fost șef la Evidența Populației susținut pentru funcția de prefect de liderul PSD Galați, Dan Nica, pentru că era docil. Gălățenii ar vrea să vadă că sunt cercetați de DNA politicienii care, indiferent de partid, sunt la putere de 27 de ani și jefuiesc județul pentru bunăstarea clientelelor politice. 

Dosare locale, redeschise la nivel central

Pe fondul acestor nemulțumiri, mulți gălățeni speră să facă dreptate structurile centrale ale parchetelor. În dosarul tranzacțiilor ilegale cu acțiunile Fabricii de elice navale Elnav SA, tergiversat la parchetele din Galați, cel păgubit, Gheorghe Mardare, a depus plângere la DIICOT București, care a și preluat dosarul.

În dosarul „Afacerii Aviasan”, un tun imobiliar de 24 milioane euro din 2007, soluționat cu NUP la Galați în 2008 și redeschis de Parchetul General în 2012, procesul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, iar cu probele de la proces DNA Brașov a deschis un nou dosar. În septembrie 2015, DNA București a ridicat de la Primăria Galați, condusă de fostul primar Marius Stan (PNL, UNPR, PMP), mai multe documente referitoare la sifonarea banilor la Sărbătorile Galațiului 2012, pe care s-au cheltuit 930.000 euro. 

Tot DNA București a ridicat în primăvara lui 2016 și statele de plată de la Serviciul Ecosal, al cărui director era actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), dosarul vizând angajări clientelare. În vizorul ANI e și cazul actualului deputat PSD Nicolae Bacalbașa, care pe vremea când era președintele CJ Galați a anulat un raport de audit care îl punea în situația de a plăti Spitalului Județean de Urgență Galați daune de 230.000 de euro. E un caz care seamănă cu „Trofeul Calității” al lui Adrian Năstase și era mai degrabă de competența DNA, decât a ANI.

Condamnare dubioasă

Un studiu de caz demonstrează că și cei care își caută dreptatea la parchetele din București au parte de tergiversări. Se întâmplă în cazul lui Bogdan Banu, considerat vinovat de polițiștii din Tecuci pentru producerea unui accident cu două victime, arestat și condamnat inițial la 18 ani de închisoare. După ce expertizele judiciare au demonstrat că victimele nu au fost accidentate de mașina sa, i-a fost redusă pedeapsa la 3 ani cu suspendare. A depus plângere penală, acuzând de abuz în serviciu 5 agenți care efectuaseră cercetarea la fața locului și pe fostul șef al Poliției Tecuci, comisarul-șef Florin Balcan.

Avocatul lui Banu, fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu, a demonstrat că polițiștii încercaseră să ascundă prezența la locul accidentului a lui Sandu Ferțu, posibil autor al accidentului și tatăl altui agent de la Poliția Tecuci, Ionel Ferțu. Au fost reluate cercetările și fostul șef, comisarul-șef Balcan, a declarat că le-a spus agenților că nu aveau ce să caute la locul accidentului, pentru că cercetarea trebuia să fie efectuată de polițiști de la Serviciul Rutier Galați, nu de Poliția Tecuci. Declarația sa ar fi trebuit să schimbe cursul anchetei, dar nu s-a întâmplat.

Dosar clasat pe baza unei simple declarații

În august 2015, Banu a depus plângere la Parchetul General, care a trimis dosarul la Parchetul Curții de Apel Galați. Prin adresa nr. 593/VIII/1/08.10.2015, prim-procurorul Parchetului Curții de Apel, Didina Dănăilă, a trimis dosarul la DNA Galați. Asta sugera că în dosar sunt fapte de corupție. Dar, prin Referatul nr. 583/VIII/1/30.10.2015, DNA Galați a dispus clasarea plângerii, ca „nefondată sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de corupție de competența DNA”.

Clasarea s-a bazat pe faptul că un polițist amintit în dosar, dar care nu avea legătură directă cu cazul, a declarat că „nu cunoaște motivul pentru care Balcan Florin s-ar fi implicat în soluționarea acestui dosar penal avantajându-l pe Ferțu Sandu, adevăratul autor al accidentului”. DNA Galați a trimis dosarul la Parchetul Judecătoriei Tecuci, unde se făcuse și prima cercetare, la finalul căreia Banu fusese judecat și condamnat la 18 ani de închisoare. Zilele trecute, dosarul accidentului a ajuns la Secția de Urmărire Penală a Parchetului General.

Percheziții la Tecuci și Galați

Pe 31 ianuarie  Parchetul General a făcut 12 percheziții la Tecuci și Galați, 11 polițiști de la Poliția Rutieră fiind acuzați de luare de mită. Au fost reținuți 7 polițiști, printre care doi agenți implicați și în cazul accidentului, care au încercat să elimine martorul principal, șoferul de tir Gabriel Nechita. Agentul Radu Iacomi i-a cerut martorului principal să părăsească locul accidentului, iar celălalt, agentul Ionel Apostu, a încercat să îi schimbe declarația, punându-l să semneze o declarație scrisă deja de polițist.

Șoferul de tir a refuzat. După percheziții, Parchetul General a cerut și dosarul accidentului. „Ni s-a solicitat să punem la dispoziţie două dosare penale ale unor accidente de circulaţie soldate cu morţi, ambele având la bază documente întocmite de Serviciul Rutier Tecuci”, ne-a declarat o sursă judiciară.

Trofeele penale din vitrina Poliției Tecuci

Destituit pentru deficiențe manageriale și revenit pe funcție în 2013, în 2015 comisarul-șef Balcan a fost retras din funcția de șef al Poliției Tecuci după ce agenții Isabel Dobri și Claudiu Andrei au mers la sediul unei bănci cu un prieten al comisarului-șef Mircea Rusu, ca să îl ajute să obțină un credit. În urmă cu câțiva ani, la Poliția Tecuci au fost descoperite circa 60 de dosare penale ascunse în fișete, prăfuite.  

Nici instituțiile publice n-au mai mult noroc

La Parchetul Judecătoriei și la DNA Galați au fost depuse multe plângeri și de către șefi de instituții. Fostul primar Marius Stan a cerut în 2012 cercetarea penală într-un caz în care o stație de epurare în valoare de 550.000 de euro a dispărut înainte de a fi pusă în funcțiune, dar și în cazul falimentării distribuitorului local de energie termică, Apaterm SA. Consiliul Județean a depus o pângere penală ce viza fraudele de la asfaltarea a 18 drumuri județene. Plângerea penală era susținută și de o expertiză tehnică ce demonstra cum sunt substituite mixturile asfaltice și îngustate drumurile. În toate aceste cazuri a fost jefuit banul public, dar nu s-a ajuns la vreo finalitate a cercetărilor.   

CRIZĂ. Penurie de procurori la parchetele din țară

Una din cauzele pentru care anchetele penale se desfășoară mai greu la parchetele din județe decât la București e lipsa procurorilor. La unele parchete posturile sunt acoperite în proporție de 50%, un procuror având de soluționat 1.500-2.000 de dosare.

Cele mai citite

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin intermediul programului IMM Invest

Un număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...
Ultima oră
Pe aceeași temă