15.7 C
București
joi, 10 iulie 2025
AcasăSportFlorin Iordache a mințit în Parlament: Sorin Grindeanu e în Franța. De...

Florin Iordache a mințit în Parlament: Sorin Grindeanu e în Franța. De fapt, premierul României se afla chiar în sediul Legislativului, la un eveniment economic

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a afirmat, miercuri, în timpul dezbaterii privind Legea salarizării, că premierul Sorin Grindeanu nu poate participa la ședință, acesta fiind în Franța. Deputatul PNL Victor Dobre i-a atras atenția că, de fapt, premierul se află chiar în sediul Legislativului, unde a participat la deschiderea Forumului Capitalului Românesc. O vizită a premierului în Franța este programată, miercuri, pentru ora 19.25.

PNL a solicitat prezența premierului și a ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, la dezbaterea Legii salarizării. Președintele de ședință, Florin Iordache, a răspuns că șeful Executivului se află în Franța.

„Astăzi nu e nici premierul, nici ministrul Finanţelor, la o dezbatere atât de importantă. E necesar să ne fie prezentat punctul de vedere al Guvernului, iar ministrul Muncii trebuie să răspundă la 2 întrebări: dacă legea e sustenabilă şi care sunt motivele pentru care aplicarea a fost amânată faţă de programul de guvernare”, a spus Dobre.

Deputatul PSD Florin Iordache, a spus, de la tribuna Camerei, că premierul şi ministrul de Finanţe sunt „în vizită oficială în Franţa”. Dobre a revenit la tribună şi a anunţat că premierul de află, de fapt, în ţară, unde participă la un forum.

„Premierul e în ţară, participă la un forum. Cred că şi ministrul de Finanţe e prin împrejurimi. Această fugă de a fi prezenţi în Parlament, la această dezbatere, a premierului şi ministrului de Finanţe e o confirmare a rezervelor pe care le avem privind sustenabilitatea acestei legi”, a spus Dobre.

Cele mai citite

Viktor Orban către Ursula von der Leyen: Este timpul să plecați!

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că acuzațiile de corupție care îl vizează pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezintă doar „vârful...

Donald Trump „bagă în corzi” industria farmaceutică cu noile tarife fiscale

Președintele american Donald Trump amenință cu tarife de 200% pentru produsele farmaceutice importate în termen de doar un an, iar industria este în alertă...

Preliminarii Liga Campionilor: FCSB-Inter Club d’Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0)

FCSB a învins formația andorrană Inter Club d'Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din București, în prima manșă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă