27.6 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăSportFilip: Din cauza protestului opoziţiei, la Senat va creşte numărul legilor care...

Filip: Din cauza protestului opoziţiei, la Senat va creşte numărul legilor care se adoptă tacit

Vicepreşedintele Senatului Petru Filip (PDL) a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent, că numărul proiectelor de lege care vor trece de această Cameră legislativă prin adoptare tacită va creşte, în condiţiile în care protestul parlamentar al opoziţiei va continua, informează Mediafax.

El a arătat că “toată această situaţie de la Senat începe să producă efecte”, astfel încât pe ordinea de zi a şedinţei în plen de luni figurează patru proiecte adoptate tacit de Senat.

“Deja astăzi sunt patru proiecte de lege care, nedezbătute în acestă săptămână, sunt cu adoptare tacită. Senatul nu este Cameră decizională, merg la Camera Deputaţilor, dar, din experienţa de lucru a Senatului, situaţii de acest gen au fost destul de puţine în aceşti mai mult de trei ani. Dacă situaţia va persista, sigur că numărul acestor proiecte care ajung la termen, evident va începe să crească”, a adăugat Filip.

Petru Filip a spus că reprezentanţii puterii nu au altă soluţie decât să îşi vadă mai departe de treabă în comisii, în Biroul permanent, în plen.

“Până la urmă, indiferent că facem politică sau considerăm ca o stare de nemulţumire politică neprezenţa în plenul Senatului sau al Camerei, totuşi instituţiile statului trebuie să funcţioneze, astfel încât, cel puţin grupurile parlamentare ale coaliţiei vor participa la tot ce înseamnă activitate parlamentară în perioada următoare, încercând să trecem toate aceste proiecte de lege, fie că e vorba despre proiecte de lege, iniţiative guvernamentale sau iniţiative parlamentare, să poată să fie introduse în circuitul legislativ”, a mai spus el.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că social-democraţii vor propune la şedinţa conducerii USL ca parlamentarii opoziţiei să îşi continue protestul.

Ponta a spus că parlamentarii opoziţiei trebuie să continue protestul parlamentar şi să explice mai bine cauzele pentru care s-a luat această decizie.

“Parlamentul nu a funcţionat timp de doi ani de zile. Parlamentarii puterii au arătat, de doi ani de zile, o permanentă sfidare şi dispreţ nu neapărat la adresa opoziţiei, ci la adresa românilor”, a explicat el.

Preşedintele PSD a spus că opoziţia nu va renunţa la protest până când nu vor fi satisfăcute cele patru condiţii ale USL: renunţarea la procedura angajării răspunderii Guvernului, votul tuturor parlamentarilor la moţiunile de cenzură, numărarea corectă a voturilor la proiectele de lege şi dispariţia grupurilor parlamentare care nu au candidat în alegeri.

Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL au aprobat, la începutul sesiunii parlamentare, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în “protest parlamentar pe perioadă nedeterminată”, astfel că senatorii şi deputaţii opoziţiei nu participă la lucrările Parlamentului, nici în plen, nici în comisii.

Cele mai citite

Iohannis îl va primi pe președintele Italiei

Președintele Klaus Iohannis îl va primi mâine pe omologul său, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la...

Maia Sandu: Federaţia Rusă nu respectă cetăţenii Republicii Moldova și trimite “bani murdari” aici pentru a destabiliza situaţia

Federaţia Rusă nu respectă cetăţenii Republicii Moldova şi nici alegerea făcută de aceştia, de aceea trimite "bani murdari" aici pentru a destabiliza situaţia din...

Snapchat lansează instrumente de inteligență artificială pentru realitatea augmentată avansată

Marți, Snapchat a lansat ultima sa iterație a tehnologiei AI (n.r. inteligența artificială) generative, care va permite utilizatorilor să vadă efecte speciale mai realiste...
Ultima oră
Pe aceeași temă