16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportFekete (UDMR):Proiectul de comasare a alegerilor este "surprinzător", dar "acceptabil" pentru Uniune

Fekete (UDMR):Proiectul de comasare a alegerilor este “surprinzător”, dar “acceptabil” pentru Uniune

UMDR consideră proiectul MAI de comasare a alegerilor parlamentare şi locale ca “surprinzător”, dar “acceptabil” pentru Uniune, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, senatorul Fekete Andras Levente, liderul grupului UDMR din Camera superioară a Parlamentului.

“Pentru mine este surprinzător, pentru că, în urmă cu două-trei săptămâni, a existat o oarecare înţelegere privind numărul de parlamentari, introducerea unui sistem de compensare la Camera Deputaţilor şi colegii uninominale la Senat”, a spus senatorul Fekete, menţionând că acest proiect, care se află în dezbatere publică, poate să sufere modificări şi va trebuie să fie validat în cadrul coaliţiei de guvernare.

Dacă nu scade drastic numărul de senatori şi deputaţi este în regulă“, a apreciat liderul senatorilor UDMR, adăugând că, practic, proiectul propus de MAI aduce o singură modificare sistemului actual, respectiv comasarea celor două tipuri de alegeri, locale şi parlamentare.

Proiectul MAI de comasare a alegerilor în 2012 menţine norma de reprezentare a parlamentarilor din legislaţia în vigoare, ceea ce înseamnă că numărul acestora nu va scădea, la locale populaţia luată în calcul fiind cea de la 1 ianuarie 2012, iar pentru generale, cea înregistrată la 31 octombrie 2011.

Potrivit acestui proiect, supus dezbaterii publice până în 12 decembrie, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 de locuitori. Proiectul propune ca norma de reprezentare pentru alegerea Senatului să fie de un senator la 160.000 de locuitori.

De asemenea, se specifică faptul că numărul locuitorilor care se ia în calcul pentru parlamentare este cel comunicat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor la data de 31 octombrie 2011, repartizat pe localităţi, corespunzător structurii administrativ-teritoriale în vigoare.

Conform cifrelor din proiect, populaţia luată în calcul la 31 octombrie 2011 este de 22.305.133 de persoane.

În aceste condiţii, calculele indică faptul că numărul de parlamentari nu se micşorează, aşa cum a decis populaţia la referendumul din 2009 şi cum a hotărât recent coaliţia.

Legea MAI propune şi suspendarea, până la data publicării rezultatelor alegerilor din anul 2012 în Monitorul Oficial, a unor părţi din legile care reglementează, separat, în prezent organizarea alegerilor parlamentare şi a celor locale.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă