16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportEugen Nicolicea: După părerea mea, imunitatea parlamentară NU trebuie să existe. Propun...

Eugen Nicolicea: După părerea mea, imunitatea parlamentară NU trebuie să existe. Propun ELIMINAREA din Constituţie

Deputatul Eugen Nicolicea, secretar al Camerei, afirmă că va propune eliminarea din Constituţie a articolului care se referă la imunitatea parlamentară, potrivit Agerpres.

 

“Propun eliminarea (articolului din Constituţie referitor la imunitatea parlamentară – n.r.). Decât o imunitate în care trebuie să dai un vot dacă o ridici sau nu şi toată lumea să strige că trebuie să dai votul într-o direcţie, adică vot imperativ, prefer să nu existe niciun fel de vot. Că nu s-a ales nimeni cu nimic decât cu denigrarea imaginii Parlamentului”, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, Eugen Nicolicea.

În opinia sa, imunitatea parlamentară ‘nu trebuie să existe’. “După părerea mea imunitatea parlamentară nu trebuie să existe. (…) Imunitatea totală în România o are doar preşedintele”, a susţinut Nicolicea.

Deputatul a reamintit că orice modificare a Constituţiei are nevoie de referendum. “Ca să fie referendumul aprobat trebuie să fie cvorum. Ca să fie cvorum la referendum trebuie să modifici Legea referendumului. Dacă modifici Legea referendumului se interpretează, în momentul de faţă, că este un atac la preşedintele ţării. Până nu modifici Legea referendumului, orice modificare sau promisiune de modificare a Constituţiei este o minciună”, a conchis secretarul Camerei Deputaţilor.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă