-3 C
București
marți, 18 februarie 2025
AcasăSportDeputații juriști cer conducerii Camerei să sesizeze CCR în cazul Sebastian Ghiță

Deputații juriști cer conducerii Camerei să sesizeze CCR în cazul Sebastian Ghiță

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, luni, un punct de vedere în care cer Biroul Permanent să sesizeze Curtea Constituţională în cazul interzicerii de către Direcţia Naţională Anticorupţie a exercitării funcției de deputat de către Sebastian Ghiță. Împotriva acestui punct de vedere a fost exprimat un singur vot, informează Mediafax.

Membrii Comisiei juridice au decis să precizeze, în punctul de vedere transmis Biroului Permanent, că împiedicarea deputatului sau senatorului de a lua parte la şedinţele Parlamentului este o măsură care îl împiedică să-şi îndeplinească mandatul dat de alegători, iar imunitatea parlamentarului este o măsură de protecţie şi nu poate fi nici extinsă şi nici restrânsă printr-un act subordonant Constituţiei.

Punctul de vedere al comisiei a fost fundamentat prin decizia Curţii Constituţionale, care spune că mandatul parlamentarului se exercită continuu, de la început până la data încetării calităţii de deputat sau senator, iar participarea la şedinţele Camerei constituie o îndatorire a parlamentarului.

Mandatul parlamentar este o demnitate publică dobândită de membrii Camerei parlamentului la alegerile de către electorat în vederea exercitării prin reprezentare a suveraniăţii naţionale, concluzie fundamentată pe Constituţia României. Îndatorirea parlamentarului se exercită în mod continuu până la finalul mandatului„, se menţionează în punctul de vedere al comisiei.

 

 

Cele mai citite

România, în topul țărilor europene la cheltuieli pe îmbrăcăminte și încălțăminte

Pe termen lung, România rămâne una dintre cele mai dinamice piețe de retail din Europa Centrală și de Est, în ciuda riscurilor economice și...

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, merge la Washington „săptămâna viitoare” pentru o întâlnire cu Donald Trump

Premierul britanic Keir Starmer se va deplasa ”săptămâna viitoare” la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele SUA Donald Trump, cu intenţia de a...

Zlatan Ibrahimovic l-a blocat pe Andrei Coubiș la AC Milan!

Andrei Coubiș (21 de ani), fundașul român de la AC Milan, a fost aproape de un transfer în Elveția, la FC Luzern, însă mutarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă