21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSportCSM vrea să-l ţină pe ministrul justiţiei departe de sancţionarea magistraţilor

CSM vrea să-l ţină pe ministrul justiţiei departe de sancţionarea magistraţilor

Consiliul Superior al Magistraturii spune că implicarea ministrului în soarta procurorilor şi judecătorilor încalcă independenţa Justiţiei şi cere mai multe măsuri pentru responsabilizarea sistemului judiciar.

CSM a avizat ieri proiectul Ministerului Justiţiei care aduce modificări în ce priveşte răspunderea magistraţilor, dar cu unele condiţii pe care vor să le prezinte Parlamentului. Consiliul „susţine că e nevoie de revigorarea sistemului de responsabilitate judiciară, dar nu la modul la care o cere Ministerul Justiţiei, explică Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului de Resurse Juridice şi membru CSM. În primul rând, Consiliul cere ca Inspecţia judiciară, cea care analizează abaterile judecătorilor şi procurorilor, să rămână o unitate autonomă, iar inspectorii judiciari să fie independenţi operaţional.

Astfel, CSM respinge implicarea ministrului Justiţiei, o persoană numită politic, în sancţionarea magistraţilor. Proiectul ministerului extinde sfera celor care pot decide sancţiuni dincolo de Inspecţia judiciară şi prevede că acţiunea disciplinară poate fi exercitată şi de ministrul Justiţiei sau de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iorgulescu spune că o astfel de intervenţie a Executivului nu există în nici o altă ţară. „E ca şi cum ai intra cu bocancul în Inspecţia Judiciară”, adaugă ea. În schimb, trebuie ocupate posturile vacante de la Inspecţia Judiciară cu oameni competenţi, care să rămână independenţi, mai spune ea.

Alături de CSM, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Judecătorilor, ai Asociaţiei Procurorilor şi ai Inspecţiei Judiciare au criticat recent proiectul Ministerului Justiţiei care, în opinia lor, „ar produce efecte ce aduc grave atingeri principiilor constituţio-nale privind independenţa sistemului judiciar şi separaţia puterilor în stat”. Organizaţiile explică acest lucru prin faptul că un reprezentant al puterii executive ar putea decide sancţiuni disciplinare împotriva unui magistrat.

Pe de altă parte, Ministerul Justi-ţiei precizează că nu este vorba despre intervenţia puterii executive în cea judiciară, ci despre existenţa unui echilibru între puterile statului.

Critici europene

În motivarea pentru modificarea legislaţiei, MJ aminteşte că una dintre recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare se referea la luarea în considerare a unei reforme aprofundate a sistemului disciplinar, în condiţiile unor deficienţe persistente legate de responsabilizare şi de procedurile disciplinare.

Pe de altă parte, europarlamen-tarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, se declară nemul-ţumită de activitatea CSM. „Pe răspunderea disciplinară eu aş aduce oameni de pe listele electorale. Nu poate fi lăsată în continuare această decizie la ei, pentru că, după cum vedem, şapte ani nu au făcut decât foarte puţin, şi forţat”, spunea recent Macovei.

Proiectul MJ extinde de asemenea sfera abaterilor disciplinare, modifică prevederile legale care reglementează sancţiunile pentru judecătorii şi procurorii care comit abateri – inclusiv suspendarea din funcţie până la 6 luni – şi introduce „buna reputaţie” între cerinţele de menţinere sau accedere în funcţie. În plus, defineşte termenii „rea-credinţă” şi „gravă neglijenţă” în exercitarea funcţiei, ceea ce, în opinia organizaţiilor magistraţilor, „aduce atingere independenţei Justiţiei”.

Pe de altă parte, CSM consideră că proiectul de lege scoate în evidenţă răspunderea disciplinară a magistraţilor, dar nu acordă prioritate responsabilizării sistemului. Şi Georgiana Iorgulescu spune că ar trebui luate în calcul mai multe elemente, pornind de la pregătirea profesională  a magistraţilor. „Ministerul a sucit ordinea operaţiilor”, adaugă ea.   Text Box:  

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Meniul la prânzul din familia Ceaușescu

Despre meniul familiei Ceaușescu s-au spus multe. Ba că era unul elitist, alcătuit din delicatese, ba dimpotrivă, că era unul simplu. În continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă