12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportComisia de Cod electoral: Numărul parlametarilor va fi unul fix

Comisia de Cod electoral: Numărul parlametarilor va fi unul fix

Comisia parlamentară de elaborare a legilor electorale a decis, marţi, să adopte principiul potrivit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură, informează Mediafax.

Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere.

Membrii Comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%.

În şedinţa de marţi s-a decis, de asemenea, ca membrii Comisiei să se împartă întrei subcomisii care vor lucra separat, astfel: o subcomisie se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua subcomisie se va ocupa de Legea alegerilor locale, iar a treia se va ocupa de Legea alegerilor parlamentare.

Cele trei subcomisii au termen până pe 1 martie pentru elaborarea proiectelor de modificare a legilorde care se ocupă, astfel încât între 7 şi 15 martie acestea să fiedezbătute şi votate în Comisia de Cod electoral, iar până la finalul lunii martie proiectele să plece la Senat pentru dezbatere şi vot.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă