23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportCezar Preda: Dacă moţiunea de cenzură trece, vor fi anticipate, nu există...

Cezar Preda: Dacă moţiunea de cenzură trece, vor fi anticipate, nu există cale de mijloc

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, la RFI România, că, dacă moţiunea de cenzură depusă de opoziţie este adoptată de Parlament, atunci trebuie organizate alegeri anticipate, pentru că nu există cale de mijloc, potrivit Mediafax.

“Dacă acest Guvern ar pica, ar fi alegeri anticipate, pentru că nu există alte cale de mijloc. Nu ştiu ce gândeşte domnul preşedinte, dar nu cred că preşedintele îşi va mai asuma o asemenea chestiune şi iar să transferăm responsabilitatea pe umerii preşedintelui, iar să înceapă proceduri de suspendare… Eu nu cred. Odată picat acest Guvern, e clar că trebuie să intrăm în anticipate”, a declarat Cezar Preda.

Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moţiunii să aibă loc în 27 octombrie.

Partidele din opoziţie au depus, luni, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată “Moţiunea României majoritare, moţiune populară”, semnată de 209 parlamentari.

Semnatarii moţiunii de cenzură care a fost depusă, luni, de către opoziţie, susţin că, în cazul trecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizeze alegeri anticipate în maximum şase luni şi să renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

“După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni”, se arată în textul moţiunii de cenzură, remis agenţiei Mediafax.

În opinia semnatarilor, România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, “sub guvernarea incompetentă a unui Guvern expirat politic”, fie Cabinetul Emil Boc este demis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

 

Cele mai citite

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Rusia lovește o cafenea din Harkov

O lovitură aeriană rusă asupra orașului ucrainean Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, a distrus miercuri o cafenea, a avariat o clădire rezidențială din apropiere...

O comună bogată din Teleorman toacă banii pe pavele, garduri, gratare în curtea școlii și studii de fezabilitate inutile

Suntem în 2024: campanie electorală, alegeri locale și parlamentare. Val de promisiuni electorale, efervescență, polemici și dezbateri.   Ne-am hotărât să facem un reportaj la...
Ultima oră
Pe aceeași temă