3.5 C
București
joi, 11 decembrie 2025
AcasăSportCe spune Victor Ponta despre majorarea alocaţiei pentru copil

Ce spune Victor Ponta despre majorarea alocaţiei pentru copil

Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei, a declarat premierul Victor Ponta.

Citeşte şi: Deputaţii au aprobat proiectul de majorare a alocaţiei. Când se va da votul final

Primul ministru a subliniatcă pentru acest an şi anul viitor pot fi găsiţi bani, dar trebuie totuşi indicată şi sursa de finanţare, precizând că a discutat pe această temă atât cu preşedintele Klaus Iohannis, cât şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Spun ca principiu: suntem partid social-democrat şi primii care ne bucurăm, ne era frică că dreapta se opune acestor lucruri. Acum înţeleg că ei îşi doresc foarte tare acest lucru şi noi ni-l dorim cu atât mai mult. Nu am dat aviz de la Guvern că nu ni l-a cerut nimeni. L-am informat şi pe preşedinte, voi informa şi Camera Deputaţilor astăzi, doar să ştim că 1,8 miliarde lei este impactul acestei măsuri. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat, mi se pare un lucru bun şi îl susţin din toată inima, dar vreau să ştim că ne costă 1,8 miliarde lei pe an. Partea proastă este că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituţie, dar nu aş fi social-democrat dacă m-aş opune la asemenea idei. Să vedem, că nu ne-au spus cei care au votat, deci tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii. Anul ăsta îi găsim, îi găsim şi la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase numai pe noi la guvernare, că noi îi găsim pentru alocaţii, nu ştiu unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie”, a declarat Ponta. 

Citeşte şi: Dublarea alocaţiei, la un pas de respingere

Deputaţii au aprobat, miercuri, cu 98 voturi „pentru” şi 77 „împotrivă”, un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei, după care liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a solicitat o pauză de consultări, apoi apel nominal. La ora 15.00 se va da votul final. 

Cele mai citite

Trump spune că SUA au confiscat un petrolier „foarte mare” în largul coastelor Venezuelei

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că Statele Unite au confiscat un petrolier 'foarte mare' în largul coastelor Venezuelei, o modalitate de a...

Kremlinul are un plan secret pentru a implica Transnistria în conflictul din Ucraina

Rapoarte îngrijorătoare ale serviciilor secrete ucrainene arată intensificarea acțiunilor rusești în apropiere de România. Urmărind să destabilizeze Republica Moldova și să genereze și mai...

Liga Campionilor: Manchester City a învins-o în deplasare pe Real Madrid cu 2-1/Arsenal singura echipă cu maxim de puncte după victoria 3-0 cu Fc...

Manchester City a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-1, miercuri seara, în deplasare, în etapa a șasea a Ligii Campionilor la fotbal.Echipa...
Ultima oră
Pe aceeași temă