20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSport"Cartel Alfa" cere demisia lui Boc

“Cartel Alfa” cere demisia lui Boc

Sindicaliştii de la “Cartel Alfa” cer demisia de onoare a prim-ministrului Emil Boc în urma deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea asumării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. Sindicaliştii spun că nu este prima oară când Executivul nu respectă prevederile constituţionale.

 

“Demisia de onoare a premierului Emil Boc ar fi primul semnal că democraţia în România începe să-şi revină la justa ei valoare, iar societatea românească ar avea toate şansele de reîntoarcere la normalitate”, precizează conducerea “Cartel Alfa” într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Confederaţia “Cartel Alfa” salută decizia Curţii Constituţionale care a decis, cu majoritate de voturi, că asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei este neconstituţională, judecătorii constatând că există un conflict juridic între Parlament şi Guvern deoarece Executivul şi-a asumat răspunderea pe o lege care era deja în dezbatere parlamentară. Drept urmare, Legea Educaţiei, adoptată de Camera Deputaţilor îşi continuă traseul la Senat.

Curtea Constituţională s-a pronunţat astfel împotriva Guvernului care a încercat să impună un conţinut al Legii Educaţiei încălcând legile în vigoare şi forţând nota în ciuda faptului că era vorba despre o lege extrem de importantă pentru viitorul ţării, subliniază “Cartel Alfa”.

Curtea Constituţională a constatat, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, ca urmare a retragerii Legii educaţiei din Senat, de către Executiv.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă